Instigările lui Haiwatha către camarazii lui de Călătorie

UPDATE:
I´m feeling blue too, so many times!... Yeah, but you now... having a blue mood? don't even worry yourself. It will pass like a 3 minutes blues melody... (vezi în comentarii - încă un semn că blues-ul nu are nimic de-a face cu limba română)

De câte ori te simţi rău, deprimat, epuizat, de câte ori simţi că nimic nu are rost, că lucrurile ies numai pe dos şi nimic nu te poate scoate din stare, se cheamă frumos în egleză (şi oricît de bogată e româna, are numai sinonime puerile): blue mood, adică stare albastră.
Acestei blue mood nu are rost să îi rezişti... dar poţi să scoţi pe masă cea mai bună sticlă de tărie adevărată, sau pentru firi mai slabe o sticla de vin roşu aprig; merită apoi să scotoceşti după orice formă de tutun, fie că eşti fumător sau nu. Esenţial este între timp să racolezi pe cineva, de preferat prieten bun, dar merge şi un amic, o cunoştinţă, un neica-nimeni, vreun puşti sau puştoaică (recomandabili majori), iar dacă nu merge din prima, să nu descurajezi... asta e însă doar jumătate din reţetă.

B.B. King's Blues Club - Times Square, New York (octombrie 2008)

Mai departe, trebuie să cauţi sursă de muzică, volumul mare şi esenţial: numai şi numai BLUES (dacă eşti în bar rogi insistent pe responsabil, eventual îl promiţi o recompensă generosă). De aici, odată instalat, nu mergi departe, e simplu: B.B. King, John Lee Hoker, eventual Eric Clapton şi gata; îţi dai o noapte, o ştergi din orice alt plan, inchizi telefonul, uiţi de blog, uiţi de tot...

În fapt, nu ştiu dacă funcţionează, dar ştiu că ritmul simplu invetat de scalvi ăia amărâţii de pe Mississippi şi amplificat mai departe de negri din Chicago, în plină prohibiţie, are ceva magic; ceva din arşiţa şi misterul Africi, împletit pe fumul de ţigară şi bărbăţia pionierilor americani. V-ar fi putut explica mai multe Mugur, sau şi mai bine Canaf, care vorbea despre lingură şi cancioc ca despre primele instrumente ale blues-ului. M-aţi înţelege şi mai bine, dacă aţi fi petrecut cu mine trei ani în Casa Veche, locul unde niciodată nu se trăgeau draperiile pentru lumină, băutura era ieftină, oameni erau buni, exista pian, saxofon şi vioară, iar muzica... bineînţeles blues.

Acum sunt cătrănit, stresat, enervat de o măsea inflamată de vreo două zile, cu niscavai febră şi nedormit de două nopţi... am găsit însă nişte bere neagră şi mai ales, l-am reîntâlnit pe B. B. King...

Aici The Doors şi John Lee Hoker, într-un proiect inedit, la mult timp de la moartea lui Jim:

şi iarăşi B.B. King:

...