haiawatha.blogspot.com Web analytics

joi, 22 decembrie 2016

Băi îs tot aici...

Have I lived enough?Have I loved enough?
...have I come to any conclusion?

Câteodată cel mai bun lucru pe care îl poți spune despre ceva care se încheie: e doar că i-ai supraviețuit! Cam așa e și cu 2016, care cât pe ce să nu se mai termine.
Asta după ce săptămâna trecută pentru a doua oară în doar câteva luni moartea mi-a zâmbit frumos. Elegantă de altfel, într-un Mustang roșu a aterizat pe capotă.

Unul câte unul, cu zecile, iar alteori cu miile și zecile de mii oamenii mor. Boli, ploii de bombe, cu noimă sau în accidente, în New York, Timișoara sau Alep moartea bate la ușă... iar uneori pică din cer. 
Și rar, când te aștepți mai puțin e rândul cuiva drag să plece. Și rămâi gol, tâmp că nu poți face nimic. Pentru că în general pe cât de aiurea e pe atât de puțin știm și vorbim. De parcă e o mică rușine, o acoladă.

Așa cum ani în urmă, împins de familie m-am dus să iau viza de Germania în loc să merg la mormântarea lui Tataie. Iar mai târziu aici în State, am aflat despre bunicămea Florica 2 săptămâni mai târziu. 


Ciudat cum ai mei au considerat peregrinările fiului mai importante ca dispariția părinților. 

Una peste alta îs tot aici și cu excepția Golfului Persic și autostrăzilor americane 2016 a fost un an în regulă. De la 2017 vreau însă alte lucruri. Mai mult ca orice o să pun mana pe telefoane și o să bat mai des la tastele astea, bețiile cu oameni buni vor fi mai ritmice, iar poeziile de amor rușinos, florile de sezon și nopțile albe au să fie livrate cu cadență... pentru că nu știi niciodată ce o să aterizeze mâine pe capotă.

și Bunul Domn David


...

luni, 26 septembrie 2016

Oraşul port

Ultimul port, ultima noapte albă, ultimul toast, ultimul adio... măcar pentru o vreme. În sfârşit mergem acasă. Le-am făcut pe mai toate ale mării, ciolanele îmi zic însă că e timpul lucrurilor pământeşti. E toamnă vreme de iubit pe îndelete, de făcut vin şi strâns lemne pentru iarnă.
Ai fost o gazdă bună Canado, însă e vremea să ţinem sudul. Rămâi cu bine!


de la piaţă de peşte şi biserică, la bordel 

Până atunci, dintr-un volum semnat Langston Hughes, găsit într-un butic plasat în rând cu 5 baruri şi un club de striptease:

Port Town

Hello, sailor boy,/In from the sea! 
Hello, sailor,/Come with me! 
Come on drink cognac./Rather have wine? 
Come here, I love you./Come and be mine.

Lights, sailor boy,/Warm, white lights. 
Solid land, kid./Wild, white nights.
Come on, sailor,/Out o' the sea. 
Let's go, sweetie!/Come with me. 



 ...

joi, 1 septembrie 2016

Piața Traian

When you were here before,
Couldn't look you in the eye...

MMVI
Era fârșit de noiembrie în Iași, aproape de miezul nopții. Câțiva din cei mai buni oameni ai locurilor alea, prieteni dragi de altfel se închesuiau într-un colț al anticariatului. Se consuma poezie, povești cu tâlc și vinuri fierte. Eram acolo și simțeam cum viața aștepta să fie luată la dans.
Toți așteptam zăpada. Am luat-o la fugă pe Lăpușneanu spre Piața Traian. Cine ar fi ghicit că alea aveau să fie primele versuri ale poeziei. Și a nins și ne-am îmrățișat.       

MMXIV
South Beach ceva mai târziu, aproape de miezul nopții. Un hobo cânta Creep, noi purtam trandafiri și vrăjeam femei frumoase. Viața dansa cu noi pe Washington Avenue. Știam că nu avea să ningă; în loc de vin fiert serveam Fireball. 
În Iași studențeam, jucam teatru și iubeam. În Miami o grămadă de ani după sugeam de la țâța vieții cu poftă. În numele nostru al tuturor venerabilul domn A. îi bătea obrazul kitchului.  
Țestoșenia Sa  



Rămân un răsfățat al soții. Ca atunci când toată familia, în cap cu bunicămea mă gâdilau și mă pupau pe burta mea de copil dolofan. Din Galați, prin Bologna, Koln și Virginia viața a fost anormal de generoasă. 
Am vrut să înțeleg lumea ca William of Baskerville, să mă pierd în ea ca Panait Istrati și să o călăresc ca Zorba. Mulți ani pe drum, drum mare cât un ocean și planul încă ține.

O puzderie de momente fabuloase și oameni incredibili s-au adunat ca în salba unei țigăci. Și măcar pentru asta al dracului să fiu dacă mă opresc. De asta îs încă aici; cuiva trebuie să mă confesez. 




...

luni, 8 august 2016

Schimbări

Am plecat în lume cu 300 din ce mai buni marinari ai lumii, un distrugător și un arsenal bun pentru un mic război. Am navigat 51.000 mile marine, 241 de zile și jumate de glob. Sunt acasă acum și chiar dacă viața revine la normal, ceva pare schimbat. Ce anume însă? 

Mi-am imaginat că să descoperi lumea îți trebuie un ghiozdan, jurnalul, broasca cu noroace, o hartă și biletul de tren. În ultimul an însă chibzuiala călătorului cumsecade s-a dus dracului.

...de multe ori apusul și răsăritul arată la fel; ăsta cred că e un apus... 

Din Atena până în Bahrain și din Ierusalim până în Lisabona am venit dinspre mare cu detaliu de securitate, elicoptere, cu ambasadori și oficiali așteptând la mal. Veștile care veneau însă vorbeau despre războiul de acasă. Tot mai mult terorism, tot mai multă ură și intoleranță. Pokemoni invadau planeta.

Răspunsul nostru a fost să proiectăm și mai multă democrație. Am băut cât pentru toate 7 mări și am cheltuit cu generozitatea oamenilor care se duc să poarte război la capătul lumii. Barurile, hotelurile, mall-urile și cazinourile au fost în sărbătoare.  
Dincolo de astea am făcut treabă bună în Golf, în Yemen și pe oriunde am umblat. Genul ăla de treabă care a meritat articole în NY Times și Washington Post.
    
Când te întorci după atâta timp impresia e că lumea a rămas exact acolo unde ai lăsat-o. Și totuși ceva e altfel!



...