La Llorona

UPDATE
În tradiţia ebraică... se spune că heruvimii sunt născuţi din lacrimile femeilor şi de câte ori femeile plâng îngerii coboară să protejeze pământul... (vezi în comentarii)

În faţa ochilor înlacrimaţi ai unei femei nu poţi decât să capitulezi. Îmi place să cred că lacrimile femeilor au făcut lumea şi tot ele o vor salva. Mama, fiica, soţia şi mai ales iubita sunt persoanle a căror lacrimi dau măsura omului de lângă. Dacă o femeie a plâns măcar odată pentru tine, însemană că viaţa ta are rost.

În America de Sud, acolo unde cineva ar spune că se află sufletul lumii, există tradiţia Femeii care plânge, sau La Llorona; femeia condamnată la suferinţa eternă, o suferinţă care în a fapt e a tuturor.
Zilele astea ascult La Llorona ca pe o exorcizare şi nu mă pot decide între cele trei femeii spectaculoase care cântă acestă suferinţă arhietipală: Joan Baez, Chavela Vargas şi Lhasa de Sela.

Todos me dicen el negro, llorona
negro pero carinoso
Yo soy como el chile verde, llorona
picante pero sabroso...

Prima cu ingenuitatea şi naturaleţea anilor '60, cea de-a doua cu forţa şi pasiunea sud-americană şi ce-a de-a treia cu nesfârşita durere a glasului şi a propriei poveşti, fac imposibilă decizia. Aşadar le voi prezenta pe toate şi fiecare va asculta ce vrea... că tot vin sărbători ale iubirii, primărerii şi femeii:

...