marți, 2 februarie 2010

2030 - Blog Express

Acum 20 de ani nu exista Internet şi cu atât mai puţin Google, Yahoo, Facebook; de fapt în cazul nostru nu exista nici măcar PC. Acum 20 de Revoluţia din România a fost prima revoluţie televizată; în 2009 în Moldova a avut loc prima revoluţie Twitter. Aşa că întreabrea e unde o să fim peste încă 2o de ani?

În ultimul număr al Foreign Policy - România, Sorin Adam Matei (autorul cărţii Boierii Minţii), tranşează pesimist, spunând că în 20 de ani schimbarea va fi "de suprafaţă" în cazul Internetului. El dă exemplu pe Mircea Badea, pe blogul căruia intrăm pentru că îl ştim de la televizor, semn că spaţiul virtual e şi va rămâne o anexă a spaţiului real.

M-am înfuriat! Aşa să fie? În acest spaţiu democratic prin excelenţă, liber dincolo de însăşi definiţia libertăţii, să fim doar nişte mici roboţei care cu fiecare click validează aceleaşi establishment, aceleaşi figuri chinuite, fie ele naţionale sau nu? Tot agrenajul virtual să nu fie decât un alt mod de a fi distraşi de la lucrurile cu adevărat importante, o formă de a ne risipi energiile într-un vacarm al ideilor şi opiniilor?
Să fie internetul groparul iniţiativelor noastre sau arma supremă în lupta cu alienarea, prostia şi lipsa de libertate? Este intenetul doar o formă de a ne epuiza şi mai repede, sau mijlocul prin care vom depăşi această oboseală generală? E spaţiul virtual suprema formă de ratare sau mijlocul prin care noi ca generaţie vom face gaura în cer pe care o datorăm lumii?

O sumedenie de întrebări, cărora eu sper că următoriii 20 de ani vor reuşi să le ofere răspunsuri substanţiale. Până atunci însă câteva semne cred că avem. Pe de o parte are loc o spargere a monopolurilor, o liberalizare a mijloacelor de exprimare, încă haotică totuşi. Pe de altă parte avem o diluare a categoriilor, aşa spune benefică; generaţia internaută are standarde foarte generoase, e între 7-100 de ani, e unisex, e poligloată, e fără rasă, e frumoasă sau urâtă, în funcţie de pozele încărcate etc...
Cred că încă suntem în stadiul de bacă şi că seminţele încă germinează, să vedeam ce va înflori... Sunt totuşi mai optimist decât Sorin Matei şi cred că vom avea rezoluţii ceva mai repede de 20 de ani şi mai cred că internetul va avea în curând Mircea Badea născuţi de el. Cred că în 20 de ani o revoluţie născută în 2.0, de data asta globală, poate zgudui serios ceea ce acum pare un mamut cu picioare de lut... a trecut oricum un amar de timp de la Woodstock, de când oameni cu flori în păr şi chitări în mână credeau că pot schimba lumea!

Pentru a-mi înţelege optimismul, trebuie spus că cele de mai sus vin după zile în care am umblat fericit din Cuba până pe malul Mediteranei şi din Italia, până pe malul Mării Negre, prin poveşti ale puştoaicelor de liceu, prin lecturile unor domni bine, prin universuri creionate de mame fericite şi copii răsfăţaţi, prin aventurile unor hoinari autentici şi prin crizele unor iubiri condamnate. Am fost câştigat aşa cu fotografii, cuvinte, ideii, poveşti... de lumea în care am intrasem oricum cu o sprânceană ridicată.

Şi totuşi, unde vom fi peste 20 de ani?



21 de comentarii:

  1. peste 20 ani?!
    pai hai sa fim mai realisti! o sa mai fim peste 20 ani, mai ales dupa cate au ajuns sa se intample acum?

    RăspundețiȘtergere
  2. Uite, in fata perspectivei tale ma recunosc optimist!
    La faptul ca nu o sa mai fim nu m-am gandit; asta spune cineva care spera sa nu moara niciodata (bunicamea are 96 ne ani in perfecta functionare, deci se poate o vreme).

    Oricum, bine ai poposit in Calatoria mea Bi.ZZ.u!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu ştiam, până de curând, de războiul dintre Alex Leo Şerban şi Lucia T. Am aflat atunci când m-am găsit să scriu (de bine) despre plecarea lui în Argentina. Insa, iaată de ce este este relevant.
    Lucia T. este autoarea blogului "terorism de cititoare" (www.terorista.ro). Terorista a devenit unul din cei mai cunoscuti bloggeri din .ro datorita succesului recenziilor pe care le publica. Ca idee, o gramada de natarai o aveau in blogroll dar, in fine...
    La un moment dat, cineva (adica Alex Leo Serban, de la Dilema veche) a incercat sa afle identitatea Luciei T. Si in acest punct a inceput, practic, razboiul dintre cei doi si, in ultima instanta razboiul dintre virtual si real, razboiul online-ului cu offline-ul.
    Totul pornise de la banuiala ca terorista ar fi o traducatoare ce lucreaza pentru Polirom si care incearca sa faca publicitate editurii si cartilor pe care le traduce, sub acoperirea unui blog a cuiva care nu face altceva decat recenzie de carte. Vali Florescu sau T.O. Bobe ar putea fi cei care se ascund sub pseudonimul LuciaT.
    Razboiul s-a incheiat la un moment dat: terorista si-a inchis blogul, cu pretul pastrarii anonimatului, iar a.l.s. s-a restras din publicistica si a plecat in Argentina. In urma lor ramane aceasta disputa, in care a fost implicat, printre altii, si Mircea Cartarescu (de partea Luciei T.) si redactia Dilemei Vechi (fireste, de partea lui a.l.s.). In urma lor a ramas, apoi, un razboi fara invingatori, din care ar trebui sa pricepem mai bine legatura dintre real si virtual, pana unde pot merge impreuna si pana la ce consecinta.
    Intr-unul din dosarele Dilemei Vechi (cea despre conflict), Alex Leo Serban admitea ca el este cel care a dat-o jos pe terorista fara sa fi pus ceva in loc. "Ce m-a făcut să intru în toată această tărăşenie?
    Dincolo de ispita conflictului şi de plăcerea jocului, atingerea cîtorva scopuri foarte precise: (...)crearea unui precedent; după acest conflict exacerbat – din raţiuni de (auto)publicitate –, blogosfera va fi aflat că există totuşi şi o lume reală în afara celei virtuale şi că, oricît de etanşă şi-ar dori să fie separarea lor, ele comunică la un moment dat..."

    RăspundețiȘtergere
  4. -multumesc de comm

    -nu sunt numai trairile mele, sunt culese din jurul meu si puse la persoana I... intr-o oare care parte sunt ale mele, durerea am stiut cel mai bine cum sa o blochez in mintea mea si sa nu o mai las sa iasa. Uneori lucrurile inutile imi sunt blocate de minte. Durerea si tot ce inseamna tristete raman, si decat sa lase rani mai bine prefer sa le scriu si sa le inchid pe fiecare intr-un cuvant si intr-o scriere decat sa le las sa umble libere prin lume.Mereu am stiut cum sa ma joc cu ele sa para ca le-am invins chiar daca nu e asa. Niciodata nu le-am povestit, pentru ca nu ma simt instare sa le povestesc si sa le privesc ca pe niste povesti. Si eu o sa mai trec pe la tine.

    -peste 20de ani nu cred ca vom fi nicaieri. Poate unii dintre cei din tara(nu fac politica acum) vor ajunge la bellu... sau cine stie... oricum daca suntem optimisti si vedem in bine si credem ca se poate, putem avea si un 20 de ani cu surprize placute...

    RăspundețiȘtergere
  5. ai dreptate, se creeaza un monopol al spatiului virtual. E ca in realitate, totul tine de promovare si de "marketing". Prea putini reusesc sa se afirme prin ceea ce scriu. Vezi cazul zoso, al carui succes inca nu-l inteleg. Probabil ca a stat toata ziua sa imparta linkuri...

    RăspundețiȘtergere
  6. Evolutie...evolutie...da' pana cand?!!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Si totusi... Nici numele lui Sorin Adam Matei, nici exemplul ales de el, dar nici demersul lui a.l.s. nu mi se par convingatoare desi, in fond, fiecare din ei poate avea dreptate. Este un joc al nuantelor, al detaliului care explica intregul. Revin.

    RăspundețiȘtergere
  8. A. In cazul lui Sorin Adam Matei, poate ca e si putin exagerat de mine, totuşi aşa cum spui cele două cazuri, au un mesaj comun, deşi într-adevăr puţin convingător.
    Nu pot însă să nu le înţeleg atitudinile şi discursul, ca pe o cruciadă personal, având în vedere (mai ales în cazul a.l.s.) faptul că spaţiul virtual, sparge monopolul ideologic. E dacă vrei, tocmai situaţia, Boierilor minţii, de data asta în cheia real-virtual.

    Nu vreau să văd încă un război, dar aş putea spune că putem să intuim semnele unei profunde restructurări. Cred că suntem pe cale să refacem, reanalizăm valori, figuri, mijloace... Astept sa oferi nuantele necesare si sa pui lumina pe detaliile care asa cum spui explica cu adevarat intregul. Întotdeauna reuşeşti să o faci foarte bine!

    Chiar nu ştiam de războiul lui a.l.s.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ina, asa cum scriam si in nota asta, continui sa ma minunez de posibilitatile spatiului virtual. Felul in care oameni isi pun sufletul pe tava si il ofera, ma lasa fara cuvinte. E fantastic sa poti afla lucruri atat de intime si de importante pentru cineva, la distanta de un clik. Esti una din acele persoane, dezarmant de deschise!

    Oricum si eu sper sa avem 20 de ani cu surprize placute... iar pe unele sa le facem chiar noi!

    RăspundețiȘtergere
  10. David, chiar nu stiam cazul lui zoso.
    Se creeaza, un monopol, insa sper ca spiritul asta liberal sa triumfe... nu cred in comunism, sau in alta forma de a optura initiativa, nici macar in spatiul virtual. Sper treptat sa ne gasim fiecare un fel autentic de exprimare si sa ne dezvoltam o grila de a privi lucruile, care sa ne fereasca de, sa le spunem manipulari!
    Oricum, bine ai venit!

    Aquamarine, si tie iti spun bine ai poposit aici; evolutie... pana la perfectiune, si cum nu o putem atinge...

    RăspundețiȘtergere
  11. :)):)) mi-a placut raspunsul la comm-ul meu... sincera sa fiu... nu sunt o fire deschisa, asa cum si tu ai o lume a ta asa am si eu... eu le infloresc intr-o oarecare masura si incerc sa le mai adaug ceva din mine si din lumea de langa mine:)... stai linistit am vazut bloguri si mai rau decat al meu gen se posteaza tot ce se vorbeste pe mess... deci nu sunt un caz pierdut:))

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu era nicidecum o critica, era uimire si apreciere pentru sinceritate, sau pentru puterea de a da senzatia asta. :)

    Netul e un pas enorm cred in directia comunicarii interumane, as spune dezinteresata!

    RăspundețiȘtergere
  13. in viziunea unor oameni internteul e un lucru total sinucigas:)):)):))

    RăspundețiȘtergere
  14. Atunci Lauara: Aquamarine a murit, traiasca Laura! :)

    Ina, atunci e o sinucidere frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  15. Bienvenu Şu! (cu franceza mea boanta!)

    RăspundețiȘtergere
  16. Si acum ca tot m-am enervat, eu pe Zoso nu il stiu de la televizor. Si nici pe Irina (autoarea blogului minteadeceai). Si nici pe Antoaneta, si nici pe Vesna, nici pe Exarhu, poate doar pe Varujan Pambuccian, carora le citesc blogurile in draci, pentru ca stiu ce si cum sa scrie, pentru ca citindu-i, pe unii dintre ei, ani la rand, am ajuns sa ii cunosc. Sa le stiu sensibilitatile, povestile din viata reala care se ascund de dupa blog. Sunt oameni pe care nu ii cunosteam inainte sa scriu, si pe care am ajuns sa ii cunosc prin scris. Oameni la care tin fara sa ii cunosc. Unuia dintre ei ii trimit o vedere din fiecare loc in care ajung si, la un moment dat, ne vom intalni, noi oameni reali, in locul reale, dincolo de blog, dincolo de monitor, cu ceea ce suntem fiecare si cu povestile noastre. Singurul blogger adevarat pe care il stiu de la televizor e ala care se lauda ca el este poetul 2.0 in reclama de la Vodafone si de care numai ei au auzit.
    Numai unul ca Sorin Adam Matei citeste blogul lui Mircea Badea ca, ma rog, asta e... Eu citesc Inrockuptibles si comentez pe forumul revistei despre cat de bine este ca in barurile frantuzesti se fumeaza din nou, ca inainte. Pe blogul revistei New York Review of Books citeam ieri despre Facebook care a implinit zilele astea, 6 ani de la infiintare. Ce este, ce inseamna si care va fi viitorul retelelor sociale si modul in care comunicam este tema si acestei insemnari a lui Edu si a acelui articol din NYR.
    Ce e blogging-ul si pana unde merge? Citeam in DoR ("Decat o revista") care, a propos, a fost in prmul rand lansata in mediul online, despre Irina (http://mintea-de-ceai.blogspot.com/) si a Cristinei (cred ca asta ii era numele). Una o citea pe cealalta. La un moment dat, se citeau una pe cealalta. Au inceput sa vorbeasca. Au aflat ca au avut acelasi iubit amandoua, uneori in acelasi timp. Se numea Odiosu' parca :)) La un moment dat si una si cealalta isi cautau un apartament. Ideea plutea probabil in aer asa ca s-au mutat impreuna. La momentul cand aparuse articolul despre ele, erau inca in luna de miere. Sunt convins ca locuiesc in continuare impreuna.
    Asta e blogging-ul si asta este comunicarea de cand e lumea, fie ca a imprumutat o forma sau alta de-a lungul vremii. Vreti un exemplu in plus? Am inceput sa imi cunosc mai bine, daca se putea, prietenul pe care il stiu de o viata citindu-i blogul.
    Aveam la un moment dat o problema cu cei care stau in hotspot-uri unul langa altul fara sa se observe si, in loc sa vorbeasca intre ei, vorbeau cu niste identitati virtuale de pe web. De cand mi-am facut prieteni pe net, mi-a trecut si asta, din motivele mai sus amintite.
    E greu de spus ce o sa fie, 20 de ani mai tarziu. Lumea s-ar putea sa dispara in 2012, netul s-ar putea sa ramana si dupa :)) ca sa ii parafrazez pe cei de la Simpsons, care stiu sa faca haz de locurile comune. Intr-un episod Homer are impresia ca o sa moara si isi vede intreaga viata sub forma unui videoclip de pe Youtube :))
    E greu de spus ce va fi 20 de ani mai tarziu, avand in vedere ca blogul e o nascocire oarecum recenta (1999) insa, pe cat de recenta, pe atat de larg raspandita: 112 milioane. Daca m-ati intrebam eu cred ca blogul ar trebui sa devina o noua specie literara a genului memorialistic. Nu stiu de ce am avea diaristica si nu am avea si blogging. Pe de alta parte, totul depinde foarte mult de mediu. De curand, responsabilul pentru comunicatii si tehnologie de la Natiunile Unite declara ca ar trebui sa fie semnata o declaratie de pace privind mediul virtual, dupa atacul Rusiei asupra Estoniei in urma cu cativa ani. Caruia i se poate adauga si atacul Chinei asupra Google.
    ...

    RăspundețiȘtergere
  17. ...
    Blogul o sa aiba, ca si apa, evolutia mediului care il contine, adica netului. Si pe net se face tot: de la campanii electorale, la angajari, de la proteste online pana la citizen journalism, de la povesti de dragoste pana la cumparaturile curente. Ziare ies din tipar si raman doar online, unde fac audienta de douazeci de ori mai mare decat tirajul pe hartie. Muzica s-a mutat cu totul online. A murit de mult razboiul caselor de dsicuri cu cei de la Napster. Cultura toata e gratuita online, iar veniturile vin din traficul pe care fiecare site il face. Democratie mai mare ca asta nu exista.
    Privind chestiunea din unghi opus, nu cred ca mediul in care vor aparea marile idei ale acestui secolul va fi online-ul, ci tot biblioteca. Inca nu am incetat sa cred in ea, desi am inceput sa citesc carti si pe laptop. Asa cum vom incepe sa citim carti pe Kindle, si pe tabliile alea nou noute, care mi-a facut sa imi amintesc de tablile de lut pe care se scria bunica-mea cand se ducea la scoala. Cred in continuare in educatia traditionala, fara de care nu ai ce sa faci cu netul, care nu iti foloseste la prea multe.
    Mai sunt o groaza de alte lucruri de discutat. Astept replica si continuam.
    A propos de monopolul ideilor, am aflat zilele astea, tot de pe facebook ca sunt freudo-marxist. Ideologia anilor 60, intr-un cuvant. Bunul meu prieten, mi-e teama ca nici tu nu esti foarte departe de ea, adica de ideologie, desi prima mea reactie a fost: acum, ce naiba le spun prietenilor?

    P.S. Asta e cel mai lung mesaj lasat pe vreun blog. Asa ca, daca tot e sa fie revolutie, sa scoata si limita asta de 4000 de caractere :))

    RăspundețiȘtergere
  18. O sa dau replica si daca imi dai voie, o parte din comet o sa o pun si pe blog ca postare.

    Lamureste-ma ca esti ok! Ma sperie postarea ta de pe blog si comentariul de acolo! Zi-mi ca nu te-ai suparat pe mine, sau de astea!

    RăspundețiȘtergere
  19. Nu ma mosule, sunt ok. I-am scris Oanei. In rest, totul bine.

    RăspundețiȘtergere