Soy una raya en el mar

"... în vechiul Israel, chivotul Legământului nu era adăpostit într-un templu, ci într-un cort - tot atât de fastuos pe cât de fragil - şi rămânea gata de drum, cu drugii necontenit în inele (Ieşirea 25, 15)"

(Anca Manolescu - Stilul religiei în modernitatea târzie
Dilema Veche, nr. 318, 18-24 martie 2010)

"... căile ferate, mai ales când aveau şi o şosea alături, mi-au ajutat să mă cunosc pe mine însumi în raport cu dimensiunile lumii. Gândul că unii oameni nu le simt chemarea şi nu se lasă atraşi de ele până într-o gară, a trezit în mine deopotrivă orgoliul şi tristeţea..."

(Radu Tudorat - Casa Domnului Alcibiade)

Din clipa când am ieşit prima dată pe uşa casei, fără a şti sigur dacă am să mai revin vreodată, ceva funadamental s-a schimbat în mine; de atunci sunt mereu pe drum, sunt un nomad. Am cunoscut mulţi astfel de oameni, majoritatea trişti, pierduţi între ţara de unde au plecat şi locul vitreg care refuză să îi accepte, rătăciţi într-un spaţiu ireal, într-un suprarealist no man's land.
De mic am trăit cu poveştile familiei mele, împrăştiate de la Vladivostok până pe coastele Floridei. Apoi ca o carmă, eu însumi am început să umblu pe meriadianele lumii, secondat la scurtă vreme de prea buni mei prieteni şi prietene.
Am învăţat însă, ieşind pe uşa casei, nu să caut o alta la fel, ci asemeni nomazilor, să port cu mine esenţa a tot ceea ce am cunoscut, trăit şi iubit, asemeni melcului care poartă în spinare tot ce îi este necesar. Nu tristeţe pierderii spaţiului natal domină şi nici ura faţă de optuzitatea noilor gazde, ci bucuria de a putea cunoaşte mircolul lumii, frumuseţea ei, care de multe ori aduce cu acel ascuns chip al divinităţii.

Despre temple afective, despre spaţii sacre, despre prietenie şi despre agore ridicate în mijlocul tărăboiului infernal al lumii contemporane, ei bine despre locul unde oricine va putea bea tihnit cafea la ibric şi fuma din ciubuc, pe scurt despre noul nostru cort: AICI.

...