"Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte..."

Anabasis
Viaţa mea a început acum 12/13 ani, vara. Era mereu cald ca dracu', cum e mereu cald în partea aia de ţară. Eram singur, într-un apartament cu două camere cu vedere către intersecţia de la IREG. Pe vremea aia eram virgin, premiant ca întotdeauna, nu aveam prieteni, nu ieşeam în oraş, iarna făceam hochey, nu plecam în tabere şi aveam o familie atât de înţelegătoare şi iubitoare, că nu puteam decât să stau departe de ea.

Viaţa mea a început încet, aproape monoton, întâi ezitant, apoi din ce în ce mai sigur, mai rapid, mai hotărât.
Ieşeam din casă mai ales duminica dimineaţa, treceam pe la biserică, apoi mergeam la bibliotecă să schimb cărţile şi pe la câteva rude să iau altele. Ajungeam gâfâind de mers pe jos, în celălalt capăt al oraşului, luam provizii şi ceva bani de la ai mei şi până la prânz eram înapoi în apartamentul cu două camere.

O zi obişnuită însemna 3/4 cărţi, cam tot atâtea filme, plus măcar unul porno, însemna o beţie crâncenă, uneori cu spirt, multă muzică, zeci de pagini scrise indescifrabil, dans tâmpit, mâncat pe fugă şi toate într-o mizerie apocaliptică, pe care o pregăteam migălos şi care mă relaxa. Eram slab, alb, cu ochii obosiţi, mereu gol, netuns, violent, irascibil, miroseam urât şi vroiam să cuceresc lumea.
Atunci am învăţat însă mult din ceea ce aveam nevoie să ştiu... atunci am învăţat în forma brută: ce înseamnă prietenia, familia, libertatea, bogăţia, atunci am învăţat să visez, să am curaj, să construiesc şi mai ales atunci am învăţat să iubesc. Şi am învăţat astea de la Shakespeare şi Rousseau, Sebastian şi Minulescu, Melros-Place şi Beverly-Hills, de la Almodovar şi David Lynch, Jenna Jameson şi Smashing Pumpkins, de la Caesar şi Napoleon, Marco Polo şi Machiaveli şi câţi şi mai câţi.

The man Who Sold the World...
Din vreme în vreme, îmi place să mă întânesc cu acel tip ursuz cu ochi stralucitori şi părul vâlvoi; a devenit cu vremea instanţa mea, poate cea mai înaltă, deloc atacabilă. Îl mai întreb de una de alta şi mai ales dacă sunt bine, dacă îi place de mine aşa... pentru că uneori îmi mai fac şi eu griji.
L-am întrebat de exemplu la ultima întâlnire ce crede de mine aici, în a treia ţară unde am luat-o de la capăt şi unde când încep să mă încropesc, simultan cu împachetatul către o destinaţie nouă; ce crede de droai a de prieteni şi domnişoare de carton, pe care le-am lăsat pe acasă sau aiurea prin lume, fără să le dau un semn, ce crede de Asociaţia pe care am lăsat-o când putea să mă îmbogăţească şi să lucreze cu statul, ce crede de istoria pe care ca un câine de lupta am apărat-o permanent, ce crede de oameni puţini din jurul meu, de visele mele, de barca care stă să vină şi din ce în ce mai insistent: ce crede despre EA.
Ei bine despre EA întâi mi-a spus sfătos că am învăţat amandoi bine să o cautăm şi că a meritat al naibii de mult neastâmpărul, că ar fi fost o viaţă trăită în van fără ca buzele noastre să nu se fi atins. Mi-a mai spus că puteam rata orice, mai puţin acesta şi că da, undeva în nori, poate pentru toate lecţiile astea trăite, zeii mei barbari au fost darnici, generoşi şi au trimis poate pe cea mai de ispravă şi mai dragă fiică a lor.

La final însă, puştiul de 14 ani, lăsând deoparte sticla de spirt, mi-a zâmbit şi grav, ca niciodată, mi-a spus că trebuie să plece, pentru mult timp, departe... am încercat să protestez, să aflu detalii, când se întoarce, o adresă... M-a bătut însă pe umăr şi mi-a spus că am să mă descurc bine, că sunt bărbat şi ar fi ruşine să mă mai lungesc mult la taclale cu un adolescent care bea spirt...

La 12/13 ani depărtare de verile alea pline în care m-am născut, sunt bine, sunt înconjurat de prieteni frumoşi, locuiesc într-o casă albastră pe o stradă medievală, am aceeaşi familie periculos de iubitoare, fac bani (chiar dacă mai puţini ca în USA), scriu iar proiecte europene pentru tineri, mă pregătesc să duc istoria cu mine măcar încă pe atât, într-o lună încep cursuri de pilotaj marin şi yachting, sunt pe cale să îmi cumpăr trompetă, am părul mare şi creţ, sunt iarăşi slab, miros ceva mai bine, văd la fel de multe filme şi... iubesc, cu toată inima, ca un nebun.
După 12/13 ani nu mai vreau să cuceresc lumea, m-aş bucura să o pot salva, sau dacă nu, măcar să mă pot pierde în ea, bucuros că uneori primim ceea ce merităm şi că asta poate fi uneori chiar mai mult decât visele noastre au putut cuprinde...

P.S. Aşa au mai rămas cinci postări! 

...