Torna a Surriento

În atmosfera aia barocă, o mică corabie părea să îşi ridice pânzele şi să iasă din port. În urma ei rămânea satul urcat pe stânci. Oamenii erau mai aproape de Dumnezeu, iar femeile purtau flori proaspete în păr... era un loc cu fundul întors uscatului şi cu faţa îndreptată spre mare.

o amintire cu pânze, şterpelită la plecare

Aşa părea să arate desenul de pe cutia ei frumos meşteşugită şi aşezată elegant pe noptieră. Când am deschis-o, odată cu razele unui soare de amiază, un cântec sfâşietor a inundat dormitorul.
Pentru câteva clipe am uitat unde mă aflam, Mediterana era în faţa ochilor mei, iar aerul purta mirosuri de pâine proaspătă şi lămâi coapte bine. Un glas de tânără meridională, cânta trist, privind pânzele imaculate ale unei bărci care se depărta: da la terra de’ll ammore... tiene’o core en un turná...

Pe spatele cutiei muzicale adusă de departe, din prea buna Italie, am găsit numele melodiei pe care o tot cânta, dacă din vreme în vreme o deschideai şi îi mai întorceai cheiţa: Torna a Surriento. 

Am lăsat camera ei sfios, zicându-mi că ar fi trebuit să ştiu de la început că nu acolo era locul meu. Totuşi, am realizat cât de mult semănăm şi am înţeles câtă nevoie are fiecare dintre noi de un Surriento pentru supravieţuire, pentru a avea unde să se întoarcă. 


...               

Crying

Trei zile de ploaie tropicală, cu fulgere mari şi 30 de grade. Multă linişte în aşteptarea sezonului,  a celor din nord alungaţi de iarnă şi normalitate. Se curăţă palmieri, se repară drumurile oricum impecabile, se spală yachturile.
Pe la colţuri, ai locului îşi frecă mâinile şi bârfesc muşterii ce stau să vină. Într-o lună locul va redeveni tărâmul făgăduinţei, raiul celor 1%, a prea-bogaţilor lumii.

Eu ascult Roy Orbison, lucru rar de altfel ca florile de cactus. Mă pune pe gânduri, mă poartă departe în anii '50, poate început de '60, atunci când lumea nu mai avea nici o grijă. Sfârşitul lumii abia avusese loc, Hitler dispăruse, iar oameni zburau în spaţiu.
Se plângea şi se suferea naiv, doar din dragoste... superb: 

 

...

Cast Away

Broscuţele ţestoase
Pentru marile popoare ale lumii, cele vechi de mii de ani, noţiunea de patrie are cel puţin două nuanţe. La evrei, greci, sau chinezi diaspora uneori devine al doilea centru al universului lor.
Aşa se face că sărbătorile chinezeşti sunt la fel de efervescente în Shanghai ca în chinatownul din Toronto, bisericile ortodoxe din Chicago rivalizează în splendoare cu cele din Salonic, iar alături de Jerusalim, New Yorkul  sau Londra pot fi socotite liniştit noile capitale ale Israelului.    

Broasca Mea Călătoare: model şi muză

Ceva ţine atât de vii aceste comunităţi, încât pot rezista chiar şi atunci când ţara nu mai există, e ştearsă de pe hartă lumii; deloc întâmplător fiecare din cele trei popoare au o vechime de măcar 4000 de ani.
De vină e poate faptul că fiecare dintre ei poartă o patrie în ghiozdan, exact ca broaştele ţestoase cu ale lor case purtate în spinare.

Naufragiaţii

Privind de departe România, mulţimea de prieteni şi rude plecaţi de acolo, dar şi ceilalţi rămaşi, nu pot să nu observ opusul aceluiaşi fenomen. Atât de uşor ne integram, ne lăsăm cuceriţi de minunile lumii, de farmecul altor culturi, încât ne risipim în marele ocean al existenţelor dezrădăcinate, fără ancore şi fără hărţi de întoarcere. 

Dar mai ales atât de aspru de judecăm, încât cei plecaţi devin simpli trădători, iar cei rămaşi nimic altceva decât laşi. Niciunii nu sunt demni de respectul celorlalţi, în aşa măsură încât primii îşi pierd definitiv patria, iar cei din urmă şansa unui al doilea cal la căruţă, poate chiar al celui de-al doilea membru esenţial sprijinului.

"Willson the Volleyball" naufragiind din nou

Toate astea se petrec chiar dacă ştim că Herta Muler şi Eliade, Brancuşi sau Enescu au reuşit să se impună şi pentru că erau în marile capitale culturale ale lumii.
În timp ce 20 de milioane de români sunt prizonieri în România, cu un sentiment de reală claustrofobie, alţi 6-7 milioane navighează fără direcţie, conştienţi că acasă a dispărut pentru totdeauna.

muzică primită de acasă, de la buna A:

 

...