Sfârşitul Călătorie!

Calatoria mea a început acum exact 43 de ani, în anul 1967. În cărţile de istorie, evenimentul e trecut în cel mai bun caz ca notă de subsol, ca apendice, dar el avea să schimbe sufletul unei generaţii şi cu siguranţă lumea epigonilor ei.

Acum 50 de ani noi toţi eram într-o mare criză, una care ca şi acum nu poate da răspusuri unor întrebări fundamentale: de ce existăm, care ne este proiectul, unde vrem să ajungem. Religia eşuase în a da răspunsuri satisfăcătoare cu sute de ani în urmă, iar raţiunea îşi dovedea futilitatea în fiecare clipă, la 20 de ani după Holocaust, după fascism, în plin comunism, cu războaie în Vietnam şi în Orientul Mijlociu, cu un preşedinte american asasinat în stradă, cu teama permanentă a unei anihilări nucleare, cu umanitate epuizată, rutinată, plictisită.

Atunci la finalul unui album abia lansat, puteai asculta The End:

This is the end

Beautiful friend

This is the end
My only friend,
the end

Of our elaborate plans, the end
Of everything that stands, the end
No safety or surprise, the end
I'll never look into your eyes...again

În clipa aceea eu şi milioane de alţi tineri ca mine, ne-am rupt hainele, au luat un pumn de ţărână, l-am udat cu saliva şi ne-am pictat trupurile. Ne-am desfăcut părut, l-am umplut de pene şi flori şi am pornit în Călătorie. Primul profet era un indian, Jim Morrison... un puşti care primise la cinci ani, spiritul unui indian bătrân. De atunci am ştiut că în lume are să vină salvarea, o salvare pe care Regele Şopârlă ne-o cânta în poeziile lui; de atunci toţi cei plecaţi am născut un trib!

avatarul meu, de foarte mulţi ani:

După The Doors, a venit în doi ani Woodstock şi lumea noastră şi-a găsit zeii: Jimi Hendrix, Roling Stones, Bob Dylan, Janis Joplin, Led Zeppelin... zeiii unei generaţii care nu mai avea frică, care se elibera, o generaţii care avea să renunţe la raţiune şi religie, în schimbul iubiri, libertăţii şi fericirii ca destinaţi!
De data asta salvarea nu mai era aşteptată de nicăieri ci din interior, din pierderea propriei fiinţe, din anihilarea realului, din terfelirea limitelor... a treia calea înseamna o goană bezmetică pe contrasens, cu ochii închişi. Unii au plecat să exploreze căi de iluminare în India sau în insulele asitiace, alţi au les să se întoarcă la origini, să cultive pământul şi să facă copii, de fapt cei mai mulţi au încercat să construiască enclave libere de presiunea socialului.

Can you picture what will be
So limitless and free
Desperately in need...of some...stranger's hand
In a...desperate land

Zeii noştri însă au dispărut repede: Jimi Hendrix şi Janis Joplin în 1970, Jim Morrrison în 1972 şi cu ei milioane din copii aia frumoşi, goi, care dansau ca nebunii în iarbă şi credeau că războaiele pot fi oprite cu dragoste. Supradoză sau accidente, alcoolism, sinucideri fericite, au ţinut în acei ani porţile raiului deschise, ca niciodată înainte...

Eu însă am supravieţuit... eu şi măcar câţiva din jurul meu, am continuat să mergem. Penele s-au învechit, florile s-au veştejit de atunci, iar urmele desenelor pe corp s-au estompat... unii au devenit contabili, alţi lucrează la stat, unii au rate la Logan, iar alţi caută neveste urâte şi proaste, sau soţi în poliţie; de mai multe ori am încercat să punem punct mascaradei astea.

Îmi amintesc că eram în Iaşi într-una din nesfârşitele seri de beţie furiosă. Era o seara de Crăciun şi umblam prin centru către Canabis, în dreptul statuii lui Eminescu. Atunci ne-am apucat de maini, am închis ochii şi am început să alergăm pe contrasens, urlând ca nebunii... cam aşa a fost călătoria mea. Mereu însă am supravieţuit, iar sentimentul ăsta de ruşine nu l-am putut nici înţelege şi nici adormi vreodată.

 Janis Joplin şi cel mai bun Summertime:

Acum călătoria mea se apropie de final, nu doar ca blog, ci ca etapă de viaţă, ca punct al unei căutări disperată de răspunsuri, de rezolvări ale proiectului universal şi mai ales ale celui personal. E timpul să înceapă aventura, să strig în sfârşit, din toţi rărunchi: Toate Pânzele Sus!
Călătoria se încheie astfel şi acum, pentru a da voie marilor proiecte, pentru a începe să plătesc ceea ce Mişu numea "datoria fiecăruia de a face o gaură în cer". O închei însă cu oameni frumoşi şi buni în jur şi o închei cu credinţa că am mijloacele pentru ce are să vină.
În fond tot iubirea, la 2000 de ani de la Isus şi la 43 de la Jim Morrison, tot ea sărmana oferă răspunsurile. Uşor mistic de la o vreme, spun că doar acum pot înţelege de ce nu am dispărut atunci cu flori în păr şi de aceea cred că acum mai mult ca niciodată, e momentul despre care Cpt. Adama ar spune Sometimes you just gotta roll the hard six.
Un nou trib se va naşte!

It hurts to set you free
But you'll never follow me
The end of laughter and soft lies
The end of nights we tried to die

This is the end

...