Have I lived enough?/ Have I loved enough?
...have I come to any conclusion?
Câteodată cel mai bun lucru pe care îl poți spune despre ceva care se încheie: e doar că i-ai supraviețuit! Cam așa e și cu 2016, care cât pe ce să nu se mai termine.
Asta după ce săptămâna trecută pentru a doua oară în doar câteva luni moartea mi-a zâmbit frumos. Elegantă de altfel, într-un Mustang roșu a aterizat pe capotă.
Unul câte unul, cu zecile, iar alteori cu miile și zecile de mii oamenii mor. Boli, ploii de bombe, cu noimă sau în accidente, în New York, Timișoara sau Alep moartea bate la ușă... iar uneori pică din cer.
Și rar, când te aștepți mai puțin e rândul cuiva drag să plece. Și rămâi gol, tâmp că nu poți face nimic. Pentru că în general pe cât de aiurea e pe atât de puțin știm și vorbim. De parcă e o mică rușine, o acoladă.
Așa cum ani în urmă, împins de familie m-am dus să iau viza de Germania în loc să merg la mormântarea lui Tataie. Iar mai târziu aici în State, am aflat despre bunicămea Florica 2 săptămâni mai târziu.
Ciudat cum ai mei au considerat peregrinările fiului mai importante ca dispariția părinților.
Una peste alta îs tot aici și cu excepția Golfului Persic și autostrăzilor americane 2016 a fost un an în regulă. De la 2017 vreau însă alte lucruri. Mai mult ca orice o să pun mana pe telefoane și o să bat mai des la tastele astea, bețiile cu oameni buni vor fi mai ritmice, iar poeziile de amor rușinos, florile de sezon și nopțile albe au să fie livrate cu cadență... pentru că nu știi niciodată ce o să aterizeze mâine pe capotă.
și Bunul Domn David
Unul câte unul, cu zecile, iar alteori cu miile și zecile de mii oamenii mor. Boli, ploii de bombe, cu noimă sau în accidente, în New York, Timișoara sau Alep moartea bate la ușă... iar uneori pică din cer.
Și rar, când te aștepți mai puțin e rândul cuiva drag să plece. Și rămâi gol, tâmp că nu poți face nimic. Pentru că în general pe cât de aiurea e pe atât de puțin știm și vorbim. De parcă e o mică rușine, o acoladă.
Așa cum ani în urmă, împins de familie m-am dus să iau viza de Germania în loc să merg la mormântarea lui Tataie. Iar mai târziu aici în State, am aflat despre bunicămea Florica 2 săptămâni mai târziu.
și Bunul Domn David
...
Bunule Edu, imi pare rau ca vestile vin uneori cu moartea in plic. Atat de greu. Ai grija de tine!
RăspundețiȘtergereE ok, pentru toti e asa, pana una alta suntem supravietuitori!
ȘtergereBătrâne, îmi vine să fluier cu tine în italiană așa, a Vasco Rossi, care încerca să spună același lucru acum mai mulți ani si întotdeauna. Suntem vechi, dar nu bătrâni, nu încă. Cu puțin noroc si mult vin roșu, ajungem si acolo, dar pana atunci vorba lui Dinescu "vor fi beții de rouă, se va dansa cadril" :)
RăspundețiȘtergereAvem de alergat, de baut si de scris!!! Astept scriituri batrane!!!
Ștergere2016 s-a terminat cu o revenire si poate cu un inceput promitator. Nu se stie niciodata de unde sare iepurele, amintirile triste trebuiesc lasate in urma ca sa poata face loc unui inceput.
RăspundețiȘtergereSa speram draga Anonim sa asa o sa fie si ca in 2017 o sa mai poposesti in Calatoria aici!!
Ștergere