haiawatha.blogspot.com Web analytics

vineri, 29 ianuarie 2010

J.D. Salinger - Sfârşitul celei de-a zecea povestiri

UPDATE:
Plin de remuscari am citit aseara "De veghe in lanul de secara". Literatura buna, aia hard-core nu va putea fi niciodata canonizata. De fiecare data cand biblioteca cu astfel de carti va fi asezata in vitrina, se vor auzi voci care vor rosti 'Carpe diem'. Si se vor gasi intotdeauna cativa tineri care sa nu suporte morga ipocrita a scribalailor de la catedra care vor vorbi cu emfaza despre lucruri pe care nu vor fi reusit sa le priceapa niciodata. Si uite ma, de-asta nu cred ca este niciodata prea tarziu - A.

Pe Salinger îl ştiu din Teoria Conspiraţiei, din vocea lui Mel Gibson şi ochii înlăcrimaţi ai Juliei Roberts. Pe Salinger, nedrept îl ştim toţi prin asasinul lui John Lenon şi prin decizia lui de se retage pe domeniul său, cum am văzut, până la moarte.
Dar Salinger e în primul rând Holden Cauldfield, e De veghe în lanul de secară şi Nouă Povestiri. El e mai ales angoasa noastră, e refuzul nostru de a sfărâma visele odată cu majoratul, de a lăsa armele jos fără luptă. El e acea parte din noi care înjură, care fuge de acasă, care pleacă fără să privească înapoi, care iubeşte sincer şi ascultă cu adevărat ce au de spus copii. El e un profet al anilor '60, în aceiaşi măsură în care e al crizei anilor 2000. El e acea persoană care îţi va striga în faţă lucrul de care fugi cel mai tare, chiar şi după 50 de ani de alergat. El e curajul pe care nu îl mai avem după adolescenţă.



Coperta TIME dedicată lui J.D. Salinger (septembrie 1961)

Salinger e partea noastră care lipeşte guma undeva în bancă şi pe care, tocmai pentru asta o urâm sincer. Salinger e partea din noi de care ne ruşinăm după douăzeci de ani şi o extirpăm după treizeci. Salinger pe zi ce trece e inamicul nostru, la fel cum pe zi ce trece îl înţelegem mai puţin.
Salinger nu are nevoi de noi, de ieşirile în oraş, de televizor, de societate, de rate, pentru că e... liber. Salinger e încă frumos; e încă tânăr.

40 de ani Salinger a stat pe domeniul lui retras, ca într-o chilie, fără să ne caute, fără sa mai publice ceva. Şi-a dus cu el blestemul de a fi un om întreg; cu bun simţ, cu discreţie a plecat cât mai departe.
Acum însă, a pleca de tot. Nebunul nu mai e, a murit. Acum îl putem face legendă, îl putem în sfârşit canoniza, studia, discuta; acum e chiar puţin la modă. Acum îmbălsămat cum e, putem chiar să îl ascultăm, să îi dăm dreptate în unele puncte... pentru că nu e aşa: J.D. Salinger e un clasic!

P.S. Crăciunul care tocmai a trecut am oferit De veghe în lanul de secară şi Nouă Povestiri. Am făcut-o la timp, pentru că ce rost ar mai avea acum .

...

10 comentarii:

  1. Un personaj inspirat din biografia lui Salinger: 'The rest of those who have gone before us cannot steady the unrest of those to follow.'

    RăspundețiȘtergere
  2. Fraza asta din Salinger imi aminteste de poezia spusa de Ethan Hawke, la finalul lui Before Sunrise.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ella daca imi multumesti pentru comentariu, nu ai de ce, nu e un favor am vorbit pe bune, dar oricum ma bucur ca ai trecut si prin Calatoria mea!

    RăspundețiȘtergere
  4. Plin de remuscari am citit aseara "De veghe in lanul de secara". Literatura buna, aia hard-core nu va putea fi niciodata canonizata. De fiecare data cand biblioteca cu astfel de carti va fi asezata in vitrina, se vor auzi voci care vor rosti 'Carpe diem'. Si se vor gasi intotdeauna cativa tineri care sa nu suporte morga ipocrita a scribalailor de la catedra care vor vorbi cu emfaza despre lucruri pe care nu vor fi au reusit sa le priceapa niciodata. Si uite ma, de-asta nu cred ca este niciodata prea tarziu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi asum mustruluiala cu: PREA TARZIU!

    Felicitari de lectura! Odata trebuie sa povestesti ce de ce nu ti-a placut initial. A fost unul dintre cele mai stranii reactii ale tale, dupa mine.

    RăspundețiȘtergere
  7. :)) Mustruluiala este intotdeauna bine primita atunci cand vine de la prieteni buni si tocmai de-asta mi-o asum cu seninatate.
    Motivul pentru care nu am citit atunci "De veghe in lanul de secara" este acelasi pentru care nu am putut sa citesc Trainspotting. Si mai sunt vreo cateva... Regula pacatoasa, imprumutata din jurnalism, a fost intotdeauna aceasi: daca nu te prinde din primele pagini, e mai bine sa o lasi balta.
    Totusi, incerc :)) Uite, ultima oara a fost acum cateva luni cu Iliada lui Homer. Stiu ca deliciul se afla spre sfarsit dar, chiar si asa, nu am putut trece deşertul decat pana la jumatatea cartii.
    Scuza mea in fata celor care, pe buna dreptate, ma privesc incruntati este ca voi incerca in continuare. Si cele mai bune inceputuri de carte le-am gasit la Preda.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mi-am propus anul asta sa citesc Delirul (a lui e nu). Imi amintesc de febra ta in liceu cand citeai Preda.

    RăspundețiȘtergere