Bagatelle: Bârfe, Vicii, Fel de fel

M-a primit ca întotdeauna, cum ştie să primescă doar o hangiţă veselă cu sânii plini şi coapse generoase. Eu bucuros m-am aruncat în braţele sale ca un copil ascultător, care îşi închide ochii şi se lasă alintat la pieptul cald şi mirosid a prajituri.

A fost extrem de frig, cam pe la -10 grade, iar zapada apucase să se pună de o palmă. M-am simţit paraşutat undeva într-un tărâm îngheţat. Unde mai pui că soarele mare de iarna, cu dinţi albi şi zâmbet sovietic strălucea deasupra Iaşiului.

Senzaţia avută toată ziua, a fost că mă aflam undeva într-un tărâm fermecat la distanţă egală de un burg european, un oraş arab din 1001 de nopţi şi taigaua rusă. Iaşiul părea centrul unui triunghi echilateral cu vârfurile în trei zări. M-a dus cu gândul la o metropolă din Siberia, poate la Ekaterinburg, Vladivostok sau Novosibirsk. Şi oameni par de acolo: prietenoşi şi excesivi în particular, uşor rutinaţi şi plictisiţi acolo unde îşi câştigă pâinea, dând senzaţia că sunt mulţumiţi şi nemultumiţi în același timp. Lucrurile sunt aşa cum sunt.
Ca ţiganca cerşetoare, tatuată indian în frunte, nu în roşu, ci în acea culoare albastră specifică ancorelor de pe mâinile şmenarilor. Paznicul de la Mitropolie, cu pelerina lui neagră somptuoasă şi crucea alba imprimată pe spate, rivaliza cu cea a preotului şi amintea mai degrabă de lefegii din secolul XIX, decât de vreun bodyguard modern.

Prins cu treabă, cu acte şi alte nimicuri, pe drum mai toată ziua, am observat că oraşul s-a umplut de simigerii, de acele buticuri unde se fac şi se coc pe loc cei mai buni covrici cu susan şi mac din lumea. Se vând pe ață la 50 bani bucata; cei mai bine investiţi bani din ultima vreme. La coadă, cum era şi de aşteptat, de regulă studenţi în sesiune, grabiţi. Tot acolo se vinde la tonomat și cafeaua de 1 leu. După caz fiecare simigerie-cafenea cu reclame colorate, zorzonate cu: Since 2000 şi ceva.

Chioşcul de ziare; un adevarat blazonat cu numele de Bagatelle. Sub stătea încrustat: Hârtie (Ziare, reviste, rebus, cartele prepaid), Vicii (Bere, vin, tărie, tutun, cafea), Fel de Fel (Dulciuri, cipsuri, sucuri, jucării, baterii).

Bagatelle (joi)

În rest, acelaşi Iaşi frumos, cel puţin în zona lui centrală, cu Strada Lapuşneanu, Universitatea, Râpa Glbenă, sau Copoul; de data asta înzăpezite. Dar ca de fiecare dată, nucleul ăsta efervescent, unul din membrele de bază ale culturii române, atât cât e ea, l-am simţit apăsat de Moldova care îl înconjoară. Cât vezi cu ochii mai departe: Moldova crudă, rea, săraca, barbară.

Se făcea ora să plec, aşa ca am luat pentru prima dată un suvenir cu Iaşul. Am luat-o pe Sfânta Paraschiva, ca simbol al unui loc binecuvântat şi daca e permis, în amintirea hangiţei cu sâni plini şi coapse generoase, care a fost Iaşiul pentru mine. Poate că un oraş prea repede tratat cu nostalgie. Oricum a fost ultimul drum la Iaşi cu treabă.
Mi-am luat hârtiile şi am plecat. Înainte de a mă urca în maxi-taxi am luat încă o aţa de covrigi pentru drum şi o cafea al 1 leu de la Bagattele. Doi covrigi i-am pastrat pentru maicămea, ca să se ştie acasă că viu de la Iaşi...

APENDICE:
Iaşiul pentru noi a fost foarte mult. Aici ne-am conturat perspectiva asupra noastră, aşa cum o doamnă îşi aşează rochia în faţa oghlinzii înaintea unei ieşiri în oraş. Nu au mai încăput false probleme şi valori, nu a mai găsit casă nici impostura şi nici răutatea, chiar dacă în toată această perioadă am fost extrem de generoşi unii cu alţii. Iaşiul a fost poate pentru prima dată locul unei corecte poziţionări şi al primelor confirmări consitente. Pană la urmă a fost locul calibrării noastre şi în acelaşi timp poligonul nostru de încercare. Aici am învăţat ce să apreciem şi cum să apreciem, ce să vedem şi cum să vedem, cum să călătorim, cum să interacţionăm, cum să ne împlinim. Aici am învăţat foarte mult şi foarte repede. Am fost ca un burete uscat care absoarbe iute tot lichidul vărsat pe masă, dar cu aceiaşi bucurie dă înapoi atunci când o mână viguroasă îl stoarce.
Pe de o parte Iaşiul a fost distracţie, chef, chiolhan, bairam, sau party în cel mai pur fel, fie că e vorba de Canabis, Belfast, apartamentul Marianei, camera de cămin, cântările din Taverna , sau petrecerile din Hand. Dşa i-am cunoscut pe Virgil, Peşte, Canaf, Mojo, sau Katy.
Dar asta e doar o faţă a monedei, pentru că Iaşul a însemnat în primul rând CARTE şi ŞCOALĂ. Iaşiul a însemnat goana flămândă prin librării şi anticariate, după Hemingway, Emil Brumaru, sau Llosa, după istorie şi medicină. Iaşiul a însemnat întâlnirea cu Cenaclul Junimea, cu Noua Europă, cu talanga veche de 150 a lui Eminescu şi cu Dan C. Mihăilescu care ne numea, corect cred, urmaşi ai lui Jim Morrison. Iaşiul a însemnat cultură vie, gustată în serile organizate de Grumăzescu, în Sage, ori la concertele de la Filarmonică unde uitam să respirăm, uimiţi de sunetele prinse de urechile noastre boante. Iaşiul a însemnat primul contact autentic cu orientul prin falafel, chebab, narghilea, dar mai ales prin acea bună măsură orientală a lucrurilor. Iaşiul a mai însemnat Teatrul Ludic, cum am mai scris odată VACA şi câte şi mai câte.
Pe lângă toate acestea, Iaşiul a însemnat foarte mulţi Oameni; uniii duşi literarmente pe sus acolo. Iaşiul a însemnat la un loc Mişu, Răzvan şi Corina, Jo, Ana şi Oana cele două pianiste, Gâgă, Ana Balerina şi Dan, Mariana, Dan Parapantistu' şi Oana Oana, Luminiţa, Mira, Diana, chiar Bianca.

Cu VACA în Iaşi (iunie 2008) : Corina, Răzvan, Ana Balerina,

Edu, Oana Pianista, Jo, foto Mişu.

Pentru toţi a însemnat o revoluţie, o restructurare, într-o măsură mai mare sau mai mică un "până aici!". Deloc întâmplător, din cei enumerati mai sus, majoritatea studiau sau influenţati de toate acestea, studiaza chiar acum în Iaşi. Acolo eram mulţi, foarte mulţi şi asta a contat, pentru că în definitiv asta a însemnat: Iaşiul meu.

...