Eugen Făt

Povestea lui spune de fapt o istorie mai mare, povestea unui loc blestemat şi a sfinţilor care încă îl mai ţin în viaţă. Ar merita spusă odată...

Nu mai ştiu cum am ajuns să îl cunoaştem pe Eugen, dar era pe vremea când nu îi mai dădeam nici o şansă locului. Eram plictisiţi şi resemnaţi, aşteptam doar să fugim. Ne-am cunoscut într-o sală de spectacole goală, rece, învechită de stat nicidecum de folosire. Unii aveau un rânjet perfid de artişti neconsacraţi, gata să îţi ia beregata artistică, alţii plictisiţi, noi restul pur şi simplu buimăciţi. Poate că acelei întâlniri îi datorăm VACA, iar eu mare parte din faptul că m-am întors din America...
Făt e pentru noi şi pentru Galaţi Femeia ca un câmp de lupta, Tot ce se dă şi Labirintul Irinei alb. Fără piesele astea nu îl cunoşti şi fără să îl cunoşti nu ai să poţi înţelege de ce un om lasă SUA după 6 ani pentru un loc de regizor la Galaţi, de ce refuză Festivalul de Teatru de la Avignon, de ce îl pune la punct nonşalant pe Matei Vişniec (pe bună dreptate), de ce încheie repetiţiile la 12 noaptea şi nu înaintea ultimului maxi-taxi.

Ultima piesă al Galaţi a pregătit-o dând un anunţ pe net: Regizor, colecţionez poveşti cu vise (visate sau nevisate)… de oameni care trăiesc (sau nu) în acelaşi timp cu mine… despre ce aţi visat sau doriţi să visaţi… de la visători care vor să-şi vadă visul realitate… pe o scenă. Ofer posibilitatea trăirii lor într-un spectacol de teatru aparte...

Zilele astea l-am regăsit pe net şi vorbele sună la fel ca şi atunci: EU PROPAG TEATRUL VIU! S-AR PUTEA SĂ NU FIU SĂNĂTOS ȘI DE ACEEA ÎNCERC SĂ FIU UN NOVATOR HULIGAN. ȘI MAI CRED CĂ TREBUIE FACUTĂ O SECTĂ A TEATRULUI, O CASĂ (a se adauga accentul ardelenesc).

De plecat din Galaţi tot am plecat, sau vom pleca, însă prin proiectele noastre: VACA, Dialoguri în Democraţie şi Zilele Tineretului European, plecare e o despărţire în paşi de dans cu sentimentul lucrului bine făcut şi a datoriei împlinie. E greu de estimat, dar mult i se datorează şi lui Eugen Făt, regizorul în a cărui sectă voi intrat cu ateismul meu declarat cu tot, fără să ezit... Mereu i-am prezis (cu dorinţa de a mă înşela însă) eşecul, nu pentru că nu ar fi în stare de excepţional, ci din cauza locului groaznic numit Galaţi, un banal târg de provincie, mânat doar de furie siderurgistă.

Spre ruşinea mea încă nu i-am spus la mulţi ani pentru 2010 unicului artist veritabil cunoscut de mine la malurile Dunării; maine o să o fac cu siguranţă şi poate ne lungim şi la o bere; în plus am să îi mulţumesc pentru Magnolia şi Vanilla Sky.

...