Napoleon Bonaparte şi Josephine de Beauharnais: separat el era un tânăr general şomer, în plină revoluţie franceză, iar ea o nobilă văduvă ştearsă. În anul căsătoriei lor Napoleon primeşte comanda Armatei de Italia, cucereşte Italia, pleacă apoi în aventura egipteană, de unde revine pentru a lua conducere Franţei. 8 ani de la căsătoria lor, cuplul devine împăratul şi împărăteasa Marelui Imperiu Francez, stăpân al Europei şi focar al ideilor liberale pentru următoul secol. În 1810 Napoleon o părăseşte pentru că nu putea să nască un moştenitor. Rezultatul e că 2 ani mai târziu este învins în Rusia, iar în 1815 lipsit de un singur strop de noroc pierde decisiv la Waterloo.
De prin liceu ne plăcea să vorbim despre iubire. Analizam, ierarhizam, încadram, de multe ori anticipam, împărtăşeam, sfătuiam, ischiteam, iscodeam şi bârfeam. De multe ori nu era nevoie să fi trăit un anumit tip de iubire pentru a recunoaşte tiparele. Fie că era iubirea fulgerătoare de o noapte, care ardea precum artificiile, iubirea aia chinuită pentru care te luptai, iubirea unei doamne pentru un adolescent rătăcit, sau iubirea uneia dintr-o clasă mai mică pentru unul de a 12-a, pe toate le cunoşteam.
Era suficient ca unul din noi să iubească într-un fel, că asumam imediat experienţa lui; unde mai pui filme lui Linklater, poveştile fraţilor mai mari, teatrul, piesele de la Led Zepelin, sau feeriile celor de la The Doors... eram maieştri ai amorului şi fiecare în parte ar fi putut scrie un tratat despre iubire.
Ne-am păstrat bunele obiceiuri şi nu se petrece vreo discuţie, cafea, citirică, să nu continuăm acele discuţii, să completăm, să confirmăm, sau foarte rar să infirmăm vechile păreri. Cu timpul grupul de discuţie s-a diversificat. De-a lungul vremii ni s-au alăturat soţii respectabile, amfitrioni de prestigiu, artişti, domnişoare onorabile, puşti de liceu, oameni învinşi şi tot felul de alte figuri şi personaje. Catalogul iubirii s-a extins şi el, s-au adăugat anexe cu Dezamăgiri, Ciudăţenii, Anecdote. Fiecărui tip de iubire s-au asociat în timp imagini din viaţa reală, chipuri, poveşti, piese de teatru, melodii.
Ei bine, toată această poveste, ca să adaug acum acestei lungi liste un nou tip de iubire. Una în care simţi că totul e posibil şi că totul se pune în slujba viselor tale. În acestă iubire eşti norocos, ţi se întâmplă lucruri bune şi toate curg cu noimă. În acestă iubire te descoperi pe tine, visele tale şi începi să lupţi pentru ele. Simţi că cel de lângă tine e steaua ta norocoasă.
Esenţializez dar în acest tip de iubire există, iar în cazul în care nu sunteţi convinşi pun eu mărturie.
....
Daca am trai toti o astfel de iubire, ar fi cu totul lumea in care traim. Pacat ca accentul se pune din ce in ce mai putin pe sentimentele adevarate, curate...
RăspundețiȘtergereSalut Ana! Cred ca toti iubim o data, de doua ori, de 10 ori in viata, numai ca de multe ori prea ne obisnuim cu iubirea, sau alte ori pur si simplu o pierdem.
RăspundețiȘtergerePartea proasta e ca de de regula dupa asta, ne uratim.
Intr-adevar pana acum nu am mai intalnit formularea iubirii in acesti termeni, nici in grupul nostru, nici in afara lui (unde discursul pe aceasta tema a fost de fiecare data mai saracacios). Cum s-ar spune, faci mici revolutii acolo unde te astepti mai putin :D
RăspundețiȘtergereIn ultima vreme, aud din mai multe locuri despre o carte care imbina geografia cu iubirea; o carte de calatorii pe urmele unei povesti de dragoste. Daca geografia face casa buna cu iubirea (cred ca fost asa dintotdeauna), ma ca nu ar fi la fel si cu istoria. Pentru toti posacii acestei lumi s-ar cuveni ca cineva sa scrie o carte despre istoria lumii (ma rog, o parte din ea) excact in cheia asta a iubirii. A oamenilor obisnuiti care au facut, alaturi de persoana iubita lucruri extraordinare. Lucrurile aluneca intotdeauna spre mereu acelasi adevar despre libertate si curaj, veritabile.
Mergand treptat dinspre concret spre vag, vorbind despre iubire, Platon vorbeste despre salasul zeilor din care am decazaut candva, pe la inceputul timpurilor. De aceea catalizatorul seductiei este, in primul rand, frumusetea. In toate formele ei, de la cea trupeasca, la cea morala si intelectuala, ea aminteste celuilalt de frumusetea superioara a absolutului. Este o dedublare a acelei frumuseti, in timp ce povestea de dragoste este o calatorie spre absolut. Candva am cazut de pe acoperisul lumii si nu putem ajunge din nou acolo decat prin intermediul iubirii si al persoanei iubite care va sti sa ne arate calea.
Si, nu stiu... privind la tine si la povestea pe care iti este dat sa o traiesti, as spune ca esti si sunteti deja departe pe acest drum. Eu am creionul la ureche, pentru eventualul moment in care veti hotara sa faceti din poveste o marturie :D
Ideia unei istorii in cheia iubirii, suna formidabil, chiar daca vor veni o multime de oameni care sa spuna: istorie... prea multe date! (fie si daca ai vorbi de iubire).
RăspundețiȘtergereSuna oarte bine in fapt orice studiu interdisciplinar care implica iubirea, pentru ca asa cum spui, pana la urma e un studiu despre frumos, despre ce e mai frumos in noi!
Al naibii daca nu imi e dor de o citirica prelungita!
Si tot acum ma gandesc ca ar trebui sa fixez odata in scris un lucru despre care ti-am mai vorbit, dar probabil pe fuga; priveste geografia in forma ei de traseu catre desavarsire... promit sa revin!
Am teribil de multe greseli de scriere; cer clementa, promit sa recitesc inainte sa public(ex: ideia :)))
RăspundețiȘtergeree urat frate ca nu pot sa il desenez
RăspundețiȘtergere