haiawatha.blogspot.com Web analytics

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

SAGA BARONILOR DU MONT

Zilele trecute am fost poftit să călătoresc alături de o mare familie wallonă. Împreună cu familia du Mont am fost invitat la stralucitoarele baluri ale curţilor europene, am șarjat pe marile câmpuri de batalie şi am combătut învăţăturile lui Luther prin tainicele unghere ale catedralelor medievale. Am hoinărit, am râs şi am sângerat vreme de 900 de ani (1088-1920) din Viena până la Madrid şi din New Orleans-ul american, până pe malurile Bosforului, sau chiar dincolo de el, alături de aceşti soldaţi, preoţi şi diplomaţi. Din pergamente învechite de timp şi din epistolele lui Erasmus de Roterdam, sau Rousseau am aflat povestea vie, dramatică şi glorioasă a familiei du Mont, totul pe fundalul generoasei case numită Europa.

Treptat sacrificiile şi devotamentul wallonilor noştri faţă de Biserica Catolică, faţă de destinul Ţărilor de Jos şi a marii case imperiale de Habsburg, îi va ajuta să urce sinuosul traseu nobiliar. Am putut vedea cum generaţii la rând au privit pioase peceţile înaintaşilor şi şi-au dedicat propria existenţă îmbogăţirii acestora, cu chibzuinţă şi răbdare. Zeci şi sute de ani, zeci şi sute de lupte purtate pentru ca un mare suveran sa adauge blazonului familiei o coroană, ori vreo mai ştiu eu ce simbol heraldic.



Desiderius Erasmus Roterodamus (1466-1536)

Am omis intenţionat să spun că Saga Baronilor du Mont e scrisă de Constantin Bălăceanu-Stolnici, urmaşul prin bunică al acestei familii dispărute. Autorul e la rândul său ultimul descendent al marii familii boiereşti muntene Bălăceanu, ceea ce amplifică aerul dramatic al scrierii. Lucrarea e totuşi o istorie justă, veritabilă, scapată de clişee naţionaliste, subiectivă în măsură optimă, cu atât mai importantă cu cât e rară ca demers. Ca să folosesc o sintagmă mai veche, e unul din acele cioburi colorate ale unui spaţiu gri.



Constantin Bălăceanu-Stolnici (n. 1923)

În final autorul spune că povestirea a vrut să arate că şi prin înrudiri de familii şi nu numai prin geografie România face parte integrantă din spaţiul european... şi cred că reuşeşte. În definitiv morala e că nu geografia sau istoria e de vină pentru retardul nostru european. Poate prima vină e a gardului temeinic construit în jurul casei noastre, mare şi întărit de o poartă zdravănă. Din spatele acestui gard lătrăm fioroşi, ca un dulău ţinut în lanţ; poate e bine aşa, dar nu face rău din vreme în vreme să mai ieşim şi la stradă... baroni du Mont cred că ne-ar primi cu drag în alaiul lor.

Constantin Balaceanu-Stolnici, Saga Baronilor du Mont - 900 de ani de istorie politică şi militară a europei, Editura All, Bucuresti, 1995, p. 286.

...

2 comentarii:

  1. :) Despre familiile din istoria Romaniei:
    http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-6841605-istoria-romanilor-prin-familii-familia-regala-eveniment-istoricul-georgeta-filitti.htm

    RăspundețiȘtergere
  2. Intr-adevar, cat de reala si sanatoasa e genul asta de istorie. Pe cat de interesanta pe atat de cinstita.
    Iar demersul e splendid; un fel de Noua Europa, pentru ca se intinde pe mai multe module. As participa...

    RăspundețiȘtergere