haiawatha.blogspot.com Web analytics

miercuri, 17 martie 2010

Who Knows

Să te întorci la mine, cămaşa să ţi-o port din nou...
Plimbare lungă cu soarele deasupra, căştile în urechi, ghiozdanul în spate şi biletul de avion în buzunar. Fără să vreau asta, un fel de adio, de "la revedere" spus mai degrabă locurilor şi mai puţin persoanelor.

Să bem cafea cu lapte, să fiu...
Aş putea să număr zilele până la plecare cu AMR, dar mi-am spus că de data asta nu mai număr nimic şi oricum nu descrescător. De fapt, am mai trecut de măcar două ori prin asta şi chiar dacă m-am întors, la fel de hotărât eram să nu o fac; a treia cu noroc. Voi aştepta veşti despre Budapesta, despre doctorat, departe de casă. Mereu veştile bune vin pe drum, te ajung din urmă, de ce acum ar fi altfel! Până la toamna maghiară, urmează sigur primăvara şi mai ales vara bologneză (sună a fel de mâncare).



3 dudui aşteptând în Piaţa Universităţii
(nov. 2008, foto Corina noastră sau Mişu)


Aş vrea să stai mereu, să nu mai pleci...
De Piaţa Universităţii aproape nimeni nu se bucură; cine nu e pe fugă, cu siguranţă aşteaptă înfrigurat pe cineva, sau ceva. Aşa a fost mereu sărmana agoră şi aşa am regăsit-o zilele trecute, la fel de tristă, plină de aceleaşi zoi şi asemeni unei doamne trecute, igorată şi veştejită. De data asta însă dominată de un ceas negru, luxos, placat cu aur. Am simţit apăsător acel orologiu, ca pe un falus mult prea viguros pentru o Bubulină firavă şi deprinsă mai degrabă cu delicateţuri, şerbet şi porţelanuri sărite. Nu e de ajuns că toţi erau grăbiţi, acum au şi motiv; am plecat şi eu ca un provincial neaoş, înjurând gloata dâmboviţeană... căci de, nu mai era vreme.

Vem vet... (ultima obsesie, furat de la Adina, pe nesupărarea căreia mizez):



...

37 de comentarii:

  1. Lisa Ekdahl:D ,mai mare surpriza sa o mai gasesc si pe la altii:D

    Incearca tot de la ea:When did you leave heaven:D

    RăspundețiȘtergere
  2. Normal ca nu ma supar, ma bucur ca iti place. Pentru mine, songul asta e amintirea unei povesti frumoase... Versurile se centreaza pe ceva de genul "a story (a saga) too good to be true".

    Uite inca una frumoasa a ei

    http://www.youtube.com/watch?v=_MJtOfuq0uQ

    Sau

    http://www.youtube.com/watch?v=xO_Gax0gr5U

    Am si mp3, daca vrei.

    Mai are si altele care imi plac, dar sunt ceva mai triste...

    Incotro iti iei zborul? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. badafly multumesc de piesa si cum ziceam, fiind un proaspat recrut al dansei, voi asculta tot ce pica... :)

    Adina tocmai aerul asta cu miros de cafea, limba asta imposibila si femeia asta frumoasa cu voce de copil cuminte m-a cucerit si m-a dus cu gandul la genul de poveste despre care vorbeai... imi imaginez cum e sa iti spuna cineva Te Iubesc in suedeza...

    Pai acum imediat dupa sarbatori la Bologna, pe sistemul mansarda, oameni buni, trompeta la purtator si cafea sfaraind pe foc (ca idee o sa fiu coleg de aprtament cu A. pe care il stii de pe Am luat cuvantul, o prietenie veche de prin liceu si continuata aiurea asa de vreo 10 ani), dar in toamna sper sa incep cercetarea si doctoratul la Budapesta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ai gasit-o?:) Ai ascultat-o?Ce simti?:)

    RăspundețiȘtergere
  6. superba piesa...da agora noastra de la universitate...e cam pustie, poate din cauza frigului.

    RăspundețiȘtergere
  7. badafly acum ceva timp, îmi amintesc cum chiuleam de la ore, eram în liceu şi mergeam într-un bar care se numea Casa Veche, genul de loc unde nu se ridicau niciodată draperiile de la fereastră, unde mereu era fum de ţigară şi jazz, sau de la prânz blues, un bar cu pian in colt...
    Ajungeam acolo pe la 10, sau 11 şi până prindeau şi ceilalţi curaj să chiulească aveam 2 ore singur, sau doar cu unul sau doi prieteni la fel de tăcuţi ca şi mine...
    Luam o cafea caldă, o salutam pe Dana şi alegeam 2-3 ziare. Uneori cânta Diana Krall, B.B. King, Norah Jones, sau poate fără să ştiu Lisa Ekdahl...
    Erau unele clipe în timpul ăla când închideam ochii din cauza unei asemenea melodii şi obişnuiam fiecare să rămânem doar cu imagineaţia noastră, să privim iubirile care aveau să vină, să ascultăm respiraţia celei pe care poate nici nu o cunoşteam, sau să adulmecăm mirosul parfumului ei preferat pierdut uşor pe umeri sau pe gât puţin în spatele urechii... Atunci călătoriile noastre ne purtau prin toate colţurile planetei, departe... poate că atunci am învăţat că muzica e o chestie intimă, de ce nu cu ochii închişi...
    Acum ascultând When did you leave heaven am închis iarăşi ochi şi pentru o clipă eram iarăşi acolo, cu o Ea perfectă şi înaintea tuturor lucrurilor... If I kissed you - Would it be a sin...
    E atat de greu sa vorbesti despre muzica si chiar sa spui ceva, chiar ce simti... acum torc ca un motan venit după o saptamana de hoinareala, undeva langa soba, dezmierdat de o stapana iubitoare...
    şi acele versuri I am only human - but you are so divine; am capitulat, flutur un steag alb, sunt o reduta cucerita, un domn cu obraji rosii si privirea pierduta...
    Sau suna foarte bine melodia :))

    Multam si bine ai venit pe aici (cred ca nu am mai spus-o)!

    RăspundețiȘtergere
  8. David se prea poate, dincolo de asta e un loc fain si am amintiri misto acolo :) dar şi un dinte fata de Bucuresti si tot aici am scris mai demult ca despre o trista caricatura a unei veritabile capitale
    http://haiawatha.blogspot.com/2009/12/prea-micul-paris.html

    Adina nu ai de ce, de regula pe unde am stat eu si mai ales pe unde a stat A. usa a fost mereu deschisa si casa foarte plina, asa ca daca vii cu muzica buna... :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Altceva nu prea mai am, dar muzica buna, cu siguranta. :)

    Multumesc, retin ideea, desi in clipa asta stau prost la capitolul visare, sperante si altele de felul asta. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Adina motorul asta al sperantei se porneste usor, e nevoie de o mana de oameni buni in principiu, dar mai ales curajul sa faci tabula rasa, sa o iei de la capat...

    (dau din casa) imi amintesc de un moment acum 2 ani cand eram jos, jos-jos, ca tot veni vorba pe o plaja in America, una peste alta nu mai aveam nimic (nu bani, sau de astea)... poveste lunga, mi-am amintit de vorba cuiva apropiat care vorbea despre un punct atat de jos incat nu mai avea unde sa cada; acolo eram si eu... m-am dezmeticit am mers la primul chiosc si am luat un caiet, am scris in el prima nota si am spus ca incep o noua viata... multi nu au observat nici acasa, dar cu tot purgatoriul care a urmat, poate la fel de mare ca ala dinainte, pot sa spun acum, cum iarasi spunea cineva: sunt un 747 (a se citi unul dintre cele mai mari avioane)

    :)) Muzica e mereu un inceput

    RăspundețiȘtergere
  11. Edu multumesc in primul rand pentru primire.

    Mi-a placut la nebunie cum ai descris ,si nu orice fel de muzica ci jazz si nu orice fel de piesa ci When did you leave heaven.
    Aveam si eu mai demult un post in care imi imaginam muzica jazz o femeie,care sta intr-o cafenea ,imbracata in rosu,cu parul desfacut,senzuala,privindu-si reflexia in oglinda,un altul de la o alta masa,o priveste in toata voluptatea ei,acesta fumand tigara dupa tigara,iar ea stie ca e privita si ii place desi nu se uita la el si nu ii zambeste.Il lasa...pe el sa-si construiasca in minte toate imaginile cu ea posibile:)

    RăspundețiȘtergere
  12. uau! Lisa Ekdahl... :-? ma mir cum de n-am auzit de ea. are o voce superba, melodii f. frumoase...
    http://www.youtube.com/watch?v=ysgBavOnJJA
    mersi mult!
    P.s.: o s-o pun la mine>:):D.
    salut!

    RăspundețiȘtergere
  13. Exista vre o posibilitate sa ma treci si pe mine la blogroll,nu de alta dar ma gandesc ca ti place bogul meu daca l urmaresti si te am si eu la blogroll:p

    RăspundețiȘtergere
  14. e un intreg cerc vicios >:)
    muhahahahaaa!
    salut:))!

    RăspundețiȘtergere
  15. badafly in continuare ideilor noastre, numite asa cu putin curaj si indulgenta :), despre jazz, femei misterioase si fum de tigara... cred ca s-ar potrivi cartea lui Haruki Murakami / La sud de granita, la vest de soare; altceva mai nimerit nu gasesc.

    RăspundețiȘtergere
  16. dani si eu am furat/o la randul meu asa ca bineinteles ca ma bucur ca ai pus/o si la tine :))

    e un cerc vicios foarte benefic :))
    chiar daca suedeza e furata saraca ca o tiganca!

    SALUT!

    Solitary Thoughts dap mi-a placut "timpul tau" :)

    RăspundețiȘtergere
  17. darias din principiu nu fac schimb de banere sau blog/roll, dar sa stii ca o sa trec in continuare cu placere pe la tine :)

    nu am mai intrat de mult prin blog/roll si cand o sa o fac o sa mai sterg unele si o sa mai pun altele... tin lista scurta, e o chestie de gust probabil

    RăspundețiȘtergere
  18. Mie imi place Piata Universitatii doar atunci cand este frig, ploua si e ceata.Este singurul loc din Bucuresti de care-mi va fi dor atunci cand voi pleca spre niste tari mai calde.

    RăspundețiȘtergere
  19. Heeyy, şi mie îmi place mult vem vet :).. mă doar doar atat ştiu de la ea, dar e pretty nice şi chill aşa:)

    RăspundețiȘtergere
  20. tu... chiar meriti un multumesc spus asa... pe cinste.apreciez principiul tau cu schimbul-de-banere-sau-blogrol.
    mi-e somn si tare mi-e frica ca trebuie sa ma duc sa ma culc!
    salut, amice!

    RăspundețiȘtergere
  21. Alexandros si pentru mine, alaturi de locuri cum sunt Club A, Greenhours si alte catvea, Piata Universitatii ramane un loc drag...

    dani nu merit asemenea aprecieri, dar MULTUMESC si eu pentru ele. Despre blog-roll, dap prefer sa nu conditionez si sa nu fiu conditionat de nimic...

    RăspundețiȘtergere
  22. izuH Vem Vet e un bun inceput cu ai vazut si la mine... :)

    Oricum, bine ai venit prin Calatoria mea si cu drag astept sa te re-intalnesc pe aci! :)

    RăspundețiȘtergere
  23. Mersi, am să mai revin :D şi o să mai caut şi eu melodii să-ţi împărtăşesc părerea daca sunt la fel de frumoase ca Vem Vet ;;)

    RăspundețiȘtergere
  24. Contra-mersi (daca exista termenul) si te astept cu drag izuH (odata o sa imi explici numele asta) in general cu piese faine :)

    RăspundețiȘtergere
  25. Ţi-l voi explica oricând doreşti :P

    RăspundețiȘtergere
  26. Va veni si vreme aceea :)), acum ma las invaluit de mister, ma tin de prima eticheta, lucrez cu prejudecatile, in viitor sunt sigur ca o sa le risipesti, explicand numele...

    RăspundețiȘtergere
  27. Stiu dar cred extrem de importante numele, mai ales cele alese... cred mult in felul indienilor de a pune nume. Sunt oameni cu nume pe care doar noi il stim si doar noi il putem pronunta, sau invers alti care stiu adevaratul nostru nume... discutie lunga :)

    Dincolo de asta ma jucam, exageram si fireste m-as bucura sa cunosc povestea numelui tau :)

    RăspundețiȘtergere
  28. Interesant punct de vedere :D. Nu m-am gândit niciodată atât de intens la NUME :D..

    Well.. povestea mea nu e atât de complexă, izuH vine de la numele meu iniţial adică de la Izabella şi mă mai strigau prietenii izu, iar H-ul este de efect aşa să fie mai frumos, că era prea sec doar izu:D..

    RăspundețiȘtergere
  29. Izabella e un nume foarte frumos, adica foarte, foarte frumos si foarte rar intalnit.
    Multumesc de poveste, fie ea, cum spui tu, nu atat de complexa. :)

    Ma bucur ca am dat de tine, sau tu de mine, pentru ca mai intai nu auzeam iarasi de numele asta ata de bogat si mai apoi nu dadeam de Parov Stelar... si cate or mai urma!

    Weekend minunat Izabella!

    RăspundețiȘtergere
  30. Tanks again!:D Have a nice weekend you too!!

    RăspundețiȘtergere
  31. Buna! Un mic premiu pe blogul meu...take a look! O primavara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  32. izuH (Izabella) mltumesc mult!

    Mikaela chiar daca am dinte impotriva premiilor date intre blogari, pentru ca e din parte ta, venit de la un blog pe care il urmaresc de mult timp, o sa vad cum il gestionez! :) Multumesc mult!

    Sa stii ca dincolo de cuvinte in sine, imi plac icoanele tale bizantine, chiar daca in perioada asta a vietii nu sunt un practicant fervent...

    Zilele astea sunt un motan puturos in ceea ce priveste blogul, dar o sa ma ocup!

    Dumnica frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  33. Uitam, Mikaela bine ai venit in Calatoria mea! :)

    RăspundețiȘtergere
  34. Ce pacat ca ti-am descoperit blogul abia acum... cand "plecati" :(
    Ce doctorat la Budapesta? Poate vei fi coleg cu sora mea. Ea a intrat anul acesta la dep Philosophy in Medieval Studies ;))
    Andra

    RăspundețiȘtergere