haiawatha.blogspot.com Web analytics

luni, 15 martie 2010

Pseudo-Satyricon

1. Anul trecut, rătăcit prin muzeul de arheologie din Modena, antica Mutina, am descoperit o piatră funerară, dezgropată relativ recent, dedicată unui anume Gaius Petronius Mantes. De felul lui acesta a fost aurifex adică bijutier în aur şi decurio Mut(inae), un fel de consilier local al oraşului.



Piatra funerară a lui Gaius Petronius Mantes (Modena oct. 2009)

2.
Prima oară l-am întâlnit pe Gaius Petronius în Quo Vadis (1895), ca pe aristocratul rafinat din anturajul lui Nero, produsul delicat al antichităţii clasice, al rigoarii latine şi al voluptăţii greceşti. De atunci, mereu Gaius Petronius a fost pentru mine adevăratul Don Quijote, adevăratul sacrificat al perioadei.
Poate una dintre cele mai puternice imagini ale literaturii universale rămâne scena finala a cărţii, atunci când deja căzut în dizgraţia împăratului, alege să moară la un banchet, împreună cu cei dragi, cu venele suprimate. Petronius moare alături de Eunice, sclava eliberată, care alege să sfârşească asemenea stăpânului pe care îl iubea. O moarte m-ai frumoasă ca o mie de vieţi şi straniu un hotar între lumea antică şi lumea naostră...

3. Ceva mai târziu, când am devenit interesat de evangheliile apocrife şi stângaci am început să le traduc, l-am reîntâlnit pe bunul Petronius în Evanghelia lui Petru. Acesta apare ca centurion roman, un fel de ofiţer în cadrul unei legiuni, responsabil aici cu paza mormântului lui Iisus:

Dar Pilat îl lasă lor pe Petronius centurionul cu soldaţii lui pentru a păzi mormântul. Şi cu aceştia, bătrâni şi cărturarii au venit la locul de înmormântare. (Petru; VIII, 31 - trad. aprox.)

4. Mai departe, Sfântul Petronius Episcop al Bononiei în sec. V d.Hr., e acum patronul spiritual al acestui oraş şi al catedralei oraşului. Se face că Bononia, sau Bologna de astăzi, printr-un joc al destinului îmi va deveni în curând casa italiană, cel puţin până în toamnă.



DIVUS PETRONIUS PROTECTOR ET PATER (Bologna nov. 2009)

5. Acum mai bine de doi ani am reuşit să citesc Satyricon, romanul lui Gaius Petronius Arbiter, aristocratul folosit şi de Henryk Sienkiewicz pentru personajul său din Quo Vadis. Romanul a fost un şoc, o lovitură în plex dată puritanului din mine şi avocatului rigorii antice... dacă vreţi, cartea e o solidă dovadă că oameni, moravurile şi sentimentele sunt în linii mari neschimbate de câteva mii de ani încoace.

Fiecare întâlnire cu Petroniile (la romani al doilea nume desemnează mereu familia) a fost o întâlnire cu antichitatea, cu autoritatea, cu creştinismul instituţionalizat, cu forţa, cu organizarea (vezi şi Flavius Petronius Maximus împărat roman în 455), cu spaţiul urban, cu cadrul larg al familiei, cu voluptatea rafinată. Aşa se face că la un moment dat, nevoit să aleg un nume roman, fără exitare am spus Gaius Petronius. În fapt Gaius Petronius e inexplicabil o parte din mine, e gândul aşezat, chestia dichisită, uneori bonomă... e adaptare, fără anulare şi suma alegerilor perfecte.

Aşa se face că dacă nu ar fi fost Călătoria lui Haiawatha, ar fi fost cu siguranţă Pseudo-Satyricon... sau poate va veni odată şi timpul acestuia din urmă.

Trailer-ul Satyricon-ului lui Fellini (1969):



...

14 comentarii:

  1. well...satyricon are o incarcatura mai profunda...vine de la cuvantul satyros...care la greci era un semi-zeu chtonic si totodata o deitate intalnita prin cultul fertilitatii adeseori insotitori ai lui Pan-zeul incornorat al naturii si al sexualitatii.

    De altfel, fara niciun fel de admiratie fata de epigonica literatura si chiar cultura romana, trebuie sa recunosc meritul lor de a fi inventat satyra.Suetonius recunoaste ca desi au imprumutat cam tot de la greci, "Satyra tota nostra est".Adica satyra este sg lor element original in materie de arta literara.
    Incearca sa asculti Satyros-Faun.

    Btw...cand am citit prima data Satyricon m-am gandit la o trupa norvegiana care-mi place si am crezut ca asculti black metal.

    RăspundețiȘtergere
  2. nu le am cu istoria sau chestii ce tin de cronologie, dar imi place cum este structurata macar atat:))

    RăspundețiȘtergere
  3. Edu, ai vazut spectacolul lui Victor Ioan Frunza cu "Satyricon"? Mi-as dori sa-l fi vazut !

    RăspundețiȘtergere
  4. Alexandros se face ca ascult uneori si black, industrial, hard, dar de regula nu... m-ai facut curios cu Satyricon, trupa norvegiana, o sa caut :)

    Ina multumesc mult pentru apreciere, nu am urmarit cronologia si nici macar vreo logica anume, trebuia sa scriu despre Petronius si atat!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mona am vazut o serie de spectacole ale lui Victor Frunza montate la Galati si mai ales Braila si stilul lui bogat, amplu, generos, teatru curat, facut cu bucurie m-a incantat.
    Imi amintesc ca "Visul unei nopti de Vara" montat la Braila si jucat la Galati in Festivalul Nat de Comedie (al carui parteneri suntem de 4 ani; ma dau mare)... a fost un spectacol in care m-am trezit razand ca un copil, muscand din pumni... eram copil dupa mult timp...

    Vestea proasta e ca nu i-am vazut Satyricon si asa cum il cunosc, sunt sigur ca ar fi meritat... la ce teatru e montat?
    Oricum si eu mi-as fi dorit mult sa il vad!

    RăspundețiȘtergere
  6. mmm aha deja ma bagi in ceata, mai bine nu mai spui nimic:)):)) si o lasi cum am zis eu:))

    RăspundețiȘtergere
  7. Tin minte ca ne-a citit mama Quo Vadis cand eram mici. Nu m-am putut abtine sa nu plang. Era acel sclav urias de origine traca(daca nu ma insel) care a rasturnat bivolul. Foarte frumos :)

    RăspundețiȘtergere
  8. mie Edu mi-a facut dor de Braila si de teatrul Maria Filotti...si de spectacolele sale.:)

    RăspundețiȘtergere
  9. Alexandros probabil cel mai bun teatru din tara...

    Ina asa o las... istoria e insa pasiunea, meseria si poate prima mea iubire (am spus-o si pe asta) :)) Inteleg spaima oamenilor de istori si o pun de regula peseama sistemului si mai ales a profesorilor :)

    RăspundețiȘtergere
  10. David vorbesti de Ursus si intr-un fel te invidiez ca ai cunoscut asa Quo Vadis, la mine a fost o lectura de adolescenta, cu mintea unui ateu incercat...

    RăspundețiȘtergere
  11. İnteresant,
    Te urmaresc cu placere
    O zii buna.

    RăspundețiȘtergere
  12. EdebiMevzulaR multumesc mult si bine ai venit aici in Calatorie!

    Duminica frumoasa si tie! :)

    RăspundețiȘtergere