Pseudo-Satyricon

1. Anul trecut, rătăcit prin muzeul de arheologie din Modena, antica Mutina, am descoperit o piatră funerară, dezgropată relativ recent, dedicată unui anume Gaius Petronius Mantes. De felul lui acesta a fost aurifex adică bijutier în aur şi decurio Mut(inae), un fel de consilier local al oraşului.

Piatra funerară a lui Gaius Petronius Mantes (Modena oct. 2009)

2. Prima oară l-am întâlnit pe Gaius Petronius în Quo Vadis (1895), ca pe aristocratul rafinat din anturajul lui Nero, produsul delicat al antichităţii clasice, al rigoarii latine şi al voluptăţii greceşti. De atunci, mereu Gaius Petronius a fost pentru mine adevăratul Don Quijote, adevăratul sacrificat al perioadei.
Poate una dintre cele mai puternice imagini ale literaturii universale rămâne scena finala a cărţii, atunci când deja căzut în dizgraţia împăratului, alege să moară la un banchet, împreună cu cei dragi, cu venele suprimate. Petronius moare alături de Eunice, sclava eliberată, care alege să sfârşească asemenea stăpânului pe care îl iubea. O moarte m-ai frumoasă ca o mie de vieţi şi straniu un hotar între lumea antică şi lumea naostră...

3. Ceva mai târziu, când am devenit interesat de evangheliile apocrife şi stângaci am început să le traduc, l-am reîntâlnit pe bunul Petronius în Evanghelia lui Petru. Acesta apare ca centurion roman, un fel de ofiţer în cadrul unei legiuni, responsabil aici cu paza mormântului lui Iisus:

Dar Pilat îl lasă lor pe Petronius centurionul cu soldaţii lui pentru a păzi mormântul. Şi cu aceştia, bătrâni şi cărturarii au venit la locul de înmormântare. (Petru; VIII, 31 - trad. aprox.)

4. Mai departe, Sfântul Petronius Episcop al Bononiei în sec. V d.Hr., e acum patronul spiritual al acestui oraş şi al catedralei oraşului. Se face că Bononia, sau Bologna de astăzi, printr-un joc al destinului îmi va deveni în curând casa italiană, cel puţin până în toamnă.

DIVUS PETRONIUS PROTECTOR ET PATER (Bologna nov. 2009)

5. Acum mai bine de doi ani am reuşit să citesc Satyricon, romanul lui Gaius Petronius Arbiter, aristocratul folosit şi de Henryk Sienkiewicz pentru personajul său din Quo Vadis. Romanul a fost un şoc, o lovitură în plex dată puritanului din mine şi avocatului rigorii antice... dacă vreţi, cartea e o solidă dovadă că oameni, moravurile şi sentimentele sunt în linii mari neschimbate de câteva mii de ani încoace.

Fiecare întâlnire cu Petroniile (la romani al doilea nume desemnează mereu familia) a fost o întâlnire cu antichitatea, cu autoritatea, cu creştinismul instituţionalizat, cu forţa, cu organizarea (vezi şi Flavius Petronius Maximus împărat roman în 455), cu spaţiul urban, cu cadrul larg al familiei, cu voluptatea rafinată. Aşa se face că la un moment dat, nevoit să aleg un nume roman, fără exitare am spus Gaius Petronius. În fapt Gaius Petronius e inexplicabil o parte din mine, e gândul aşezat, chestia dichisită, uneori bonomă... e adaptare, fără anulare şi suma alegerilor perfecte.

Aşa se face că dacă nu ar fi fost Călătoria lui Haiawatha, ar fi fost cu siguranţă Pseudo-Satyricon... sau poate va veni odată şi timpul acestuia din urmă.

Trailer-ul Satyricon-ului lui Fellini (1969):

...