haiawatha.blogspot.com Web analytics

miercuri, 30 iunie 2010

Sfârşitul Călătorie!

Calatoria mea a început acum exact 43 de ani, în anul 1967. În cărţile de istorie, evenimentul e trecut în cel mai bun caz ca notă de subsol, ca apendice, dar el avea să schimbe sufletul unei generaţii şi cu siguranţă lumea epigonilor ei.

Acum 50 de ani noi toţi eram într-o mare criză, una care ca şi acum nu poate da răspusuri unor întrebări fundamentale: de ce existăm, care ne este proiectul, unde vrem să ajungem. Religia eşuase în a da răspunsuri satisfăcătoare cu sute de ani în urmă, iar raţiunea îşi dovedea futilitatea în fiecare clipă, la 20 de ani după Holocaust, după fascism, în plin comunism, cu războaie în Vietnam şi în Orientul Mijlociu, cu un preşedinte american asasinat în stradă, cu teama permanentă a unei anihilări nucleare, cu umanitate epuizată, rutinată, plictisită.

Atunci la finalul unui album abia lansat, puteai asculta
The End:


This is the end
Beautiful friend
This is the end
My only friend,
the end


Of our elaborate plans, the end
Of everything that stands, the end
No safety or surprise, the end

I'll never look into your eyes...agai
n


În clipa aceea eu şi milioane de alţi tineri ca mine, ne-am rupt hainele, au luat un pumn de ţărână, l-am udat cu saliva şi ne-am pictat trupurile. Ne-am desfăcut părut, l-am umplut de pene şi flori şi am pornit în Călătorie. Primul profet era un indian, Jim Morrison... un puşti care primise la cinci ani, spiritul unui indian bătrân. De atunci am ştiut că în lume are să vină salvarea, o salvare pe care Regele Şopârlă ne-o cânta în poeziile lui; de atunci toţi cei plecaţi am născut un trib!


avatarul meu, de foarte mulţi ani:



După
The Doors, a venit în doi ani Woodstock şi lumea noastră şi-a găsit zeii: Jimi Hendrix, Roling Stones, Bob Dylan, Janis Joplin, Led Zeppelin... zeiii unei generaţii care nu mai avea frică, care se elibera, o generaţii care avea să renunţe la raţiune şi religie, în schimbul iubiri, libertăţii şi fericirii ca destinaţi!
De data asta salvarea nu mai era aşteptată de nicăieri ci din interior, din pierderea propriei fiinţe, din anihilarea realului, din terfelirea limitelor... a treia calea înseamna o goană bezmetică pe contrasens, cu ochii închişi. Unii au plecat să exploreze căi de iluminare în India sau în insulele asitiace, alţi au les să se întoarcă la origini, să cultive pământul şi să facă copii, de fapt cei mai mulţi au încercat să construiască enclave libere de presiunea socialului.


Can you picture what will be
So limitless and free
Desperately in need...of some...stranger's hand
In a...desperate land

Zeii noştri însă au dispărut repede: Jimi Hendrix şi Janis Joplin în 1970, Jim Morrrison în 1972 şi cu ei milioane din copii aia frumoşi, goi, care dansau ca nebunii în iarbă şi credeau că războaiele pot fi oprite cu dragoste. Supradoză sau accidente, alcoolism, sinucideri fericite, au ţinut în acei ani porţile raiului deschise, ca niciodată înainte...

Eu însă am supravieţuit... eu şi măcar câţiva din jurul meu, am continuat să mergem. Penele s-au învechit, florile s-au veştejit de atunci, iar urmele desenelor pe corp s-au estompat... unii au devenit contabili, alţi lucrează la stat, unii au rate la Logan, iar alţi caută neveste urâte şi proaste, sau soţi în poliţie; de mai multe ori am încercat să punem punct mascaradei astea.
Îmi amintesc că eram în Iaşi într-una din nesfârşitele seri de beţie furiosă. Era o seara de Crăciun şi umblam prin centru către Canabis, în dreptul statuii lui Eminescu. Atunci ne-am apucat de maini, am închis ochii şi am început să alergăm pe contrasens, urlând ca nebunii... cam aşa a fost călătoria mea. Mereu însă am supravieţuit, iar sentimentul ăsta de ruşine nu l-am putut nici înţelege şi nici adormi vreodată.


 Janis Joplin şi cel mai bun Summertime:


Acum călătoria mea se apropie de final, nu doar ca blog, ci ca etapă de viaţă, ca punct al unei căutări disperată de răspunsuri, de rezolvări ale proiectului universal şi mai ales ale celui personal. E timpul să înceapă aventura, să strig în sfârşit, din toţi rărunchi:
Toate Pânzele Sus!
Călătoria se încheie astfel şi acum, pentru a da voie marilor proiecte, pentru a începe să plătesc ceea ce Mişu numea "datoria fiecăruia de a face o gaură în cer". O închei însă cu oameni frumoşi şi buni în jur şi o închei cu credinţa că am mijloacele pentru ce are să vină.

În fond tot iubirea, la 2000 de ani de la Isus şi la 43 de la Jim Morrison, tot ea sărmana oferă răspunsurile. Uşor mistic de la o vreme, spun că doar acum pot înţelege de ce nu am dispărut atunci cu flori în păr şi de aceea cred că acum mai mult ca niciodată, e momentul despre care Cpt. Adama ar spune Sometimes you just gotta roll the hard six.
Un nou trib se va naşte!


It hurts to set you free
But you'll never follow me
The end of laughter and soft lies
The end of nights we tried to die

This is the end




...

15 comentarii:

  1. Pe de o parte inchei blogul si o etapa din viata mea odata cu el, cum scriu si sus, si pe de alta parte e ideea in sine ca orice renastere, orice crestere se face aruncand totul la cos, luand-o de la capat, jucand totul din nou, riscand, aruncandu/te in gol...

    :D cum spuneam undeva mai am 4 note

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum domnule sa ne lasi asa?:(
    Hai sa nu fim tristi:)).
    Vaai, imi va lua ceva sa stiu ca nu mai am cum sa citesc postarile lui Edu!
    Sa inteleg ca mai ai de postat ceva?:-?

    RăspundețiȘtergere
  3. Tristi... tristi?!... si in cele mai profunde momente de tristetze e loc de ras si de dansat :)

    Acum insa e doar o incheiere de blog, dupa alte 4 postari!

    Multzam Mutullica de comentariu... ma maguleste si multzam si asa ca ai tot venit pe aici... multam de camaraderie, daca prietenie poate ai spune ca e prea mult :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu imi pare deloc prea mult, acum am ocazia sa'ti multumesc si eu ppentru comentarii si pt gandurile frumoase.:)

    RăspundețiȘtergere
  5. cu atât de mult soare,nu aveai cum să nu "creşti".

    RăspundețiȘtergere
  6. Edule, dar cati ani ai tu de vorbesti de Woodstock si generatia Hippie?


    Cat despre decizia ta, sinuciderea virtuala nu cred ca e o solutie.

    RăspundețiȘtergere
  7. PM in forma asta laconica, ma faci sa ma umflu in pene, dar am promis sa nu fac asta niciodata :)... oricum multumesc... si ma bucur de revenire!

    David e un truc literar, am 25 de ani, pentru puterea ideii am exagerat!

    Despre sinucidere... e mult spus, e un final de proiect... vin altele! :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Respect decizia ta.Insa mi-as dori sa mai am ce citi si as mai avea o intrebare.In ce sens te-au ajutat parerile noastre si in ce masura vor avea acestea impact asupra poiectelor tale din viitor?

    RăspundețiȘtergere
  9. Alexandros o sa mai fie 4 postari cum spuneam mai jos...

    Merita un raspuns detaliat intrabarea ta, mai ales ca e venita de la un prieten si un om ok! O sa dezvolt ori aici, ori intr-una din postari... e promisiune!

    Pe fuga a insemnat enorm blogul tocmai din perspectiva asta, a celor 4/5 oameni valorosi pe care i-am descoperit si mai ales cu care pot comunica, semn ca nu suntem chiar atat de singuri pe lume; esti unul dintre ei!

    RăspundețiȘtergere
  10. Edule,
    bine te-am regasit!

    Egoismul meu ma indeamna sa-ti spun mai ramai! Dar ratiunea si o parte din suflet imi spune ca e timpul tau sa pleci.

    astept si eu raspunsul intrebarii lui Alexandros. sunt curioasa sa vad daca ne satisfaci nevoia de a sti ca suntem apreciati:)). glumesc, doar. tu scrie cum stii, ca mi-ai [ne-ai] dovedit de nenumarate ori ca stii sa scrii.

    pentru a-mi asculta partial ratiunea si bucata ceea de suflet, voi rade si voi dansa, voi spune cu zambetul pe buze ca "Edu pleaca", dar sa stii ca, automat, trebuie sa-mi ascult si egoismul si cealalta parte din suflet. dupa ce vei fi plecat definitiv, nostalgia ma va cuprinde. si atunci s-ar putea sa primesti comentarii patetice si stupide de la mine. sa nu te sperii!

    salut:)! [cu zambetul pe buze si cu parul flutuand pe ritmul "Springtime"-ului care, intr-adevar, e unul f. bun!! f.f. bun!]

    RăspundețiȘtergere
  11. dani. bine ai revenit si dap, acum cand mai sunt 3 postari, e clar ca in una o sa scriu despre asta, sau si despre asta...

    Edu nu pleca o termina cu ideea asta frusta de blog, pune la cale lucruri frumoase... o sa se afle :))

    RăspundețiȘtergere
  12. Edu, pleaca incotro vezi cu ochii, viseaza, TRAIESTE!

    RăspundețiȘtergere
  13. si, P.s.: cu rusine recunosc ca ai dreptate: uneori, sunt o babuta frustrata, chinuind copiii pentru ca sunt mai talentati/frumosi/inteligenti/etc. decat mine!

    RăspundețiȘtergere