haiawatha.blogspot.com Web analytics

duminică, 7 martie 2021

Blestemul lui Tutankamon

Cum e oare să fii Tutankamon, să te trezești dimineața, să te uiți în oglinda ta făcută din cupru la ciocan și să ai dileme? Îndoieli despre ceea ce ești, dacă îți ești suficient, dacă 110 kilograme sunt cam multe, dacă ai îmbătrânit puțin, dacă părul din nas e prea mare, dacă flatulațiile tale miros?  Sau dacă ești urât, poate nu atît de deștept sau divin pe cât lumea te crede în Luxor, dacă sexul tău e la fel de solid ca Obeliscul din târg?

Recent istoria fără de care orbecăiesc ca un bou sacru în întuneric, începe să fie un șir de întrebări fine: ce ar fi fost America dacă cineva l-ar fi iubit pe copilul Trump, Europa dacă Josephine i-ar fi putut face copi lui Napoleon, sau Tutankamon ar fi trăit dincolo de adolescență? 

Dimineața când mă uit în oglinda din Luxorul meu făcut la ciocan, din ce în ce mai mult ceea ce văd e diferit de ceea ce simt. Ca și Tutankamon în chiloții lui din papirus, mă scarpin și îmi zic că e doar o etapă: la următoarea inundare a Nilului lucrurile vor sta altfel. Îmi tai părul nasal și încerc să citesc aceleși hieroglife profetice de pe obeliskul personal, mă mint că kilogramele sunt doar un număr, că neavstă-mea când e singură acasă și se atinge acolo jos se gândește la mine și nu la Obeliskul lui Tutankamon.  

3500 de ani după când i-au deschis mormântul, i-au văzut masca de aur, i-au simțit blestemele și admirat bogățiile, nimeni nu s-a gândit cât de vulnerabil s-a simțit odată Faraonul ăla. Nimeni nu s-a gândit cât de rănit s-a simțit la un moment dat tânărul ăla în corp de bătrân în fața oglinzii lui de cupru bătută la ciocan și cu Obeliskul flask în chiloții lui de papirus.


...

2 comentarii: