The way I am...

Încercăm mereu să salvăm lumea, să sortăm gunoaile, să folosim becuri ecologice, să promovăm pe blog campanii pro şi anti, să încercăm cariere în domenii umanitare, să participăm la teledon, să mergem la vot, să platim impozite, să iubim animalele fără stăpân, să donăm 2%, să mergem la concertele caritabile ale Mihaelei Radulescu, să face tot felul de alte lucruri... însă ingrata lumea tot nu se schimbă. Ea ramane tot aşa posacă, ignorantă, ca o calotă glaciară într-o mare tropicală. Dar nimeni nu are nevoie de toate aste; în cel mai bun caz s-ar bucura acel cineva de bani noştri.
Îmi amintesc însă mereu de povestea Sodomei şi Gomorei, unde doar 10 drepţi ar fi putut să le salveze de foc şi pucioasă... dacă ar fi fost de găsit. Atenţie, drept în Biblie înseamnă cel care iubeşte Dumnezeul, aproapele, duşmanul, creaţia divină. Doar 10 oameni, ar fi putut salva lumea şi numai prin iubire, prin curăţenie, prin iertare, prin împăcare, prin generozitate, prin bucurie.

Ei bine poate tocmai de asta pe Strada Îngerilor a devenit miză majoră salvarea lumii; de asta când o să treceţi pe aici, o să vedeţi oameni dansând îndrăcit, o să auziţi râsete de la depărtare, o să aflaţi clovni iubind balerine şi poeţi fericind regine. Pe Strada Îngerilor lumea se salvează nu prin bun simţ şi responsabilitate ci prin bucurie, prin râs, prin dans şi mai ales prin iubire. Pe strada asta sfântă, zeiţe slavone cu ochi verzi aprind stelele pe cer şi adorm fricile.

Ei bine, pe strada noastră buldozere, macarale, pirotehnişti celebri, simpli hamali, ingineri iscusiţi şi chiar vestiţi teroristi buni în demolări ideologice, fărâmă statui vechi, piramide, imperii cu influenţă, cu frenezia unor oameni fericiţi. Dar mai mult decât orice, toţi aceştia, sfidând legile fizicii şi luând în balon geologia, sapă un tunel vârtos, care începe din colţul străzii, de lângă liliacul ăla sacru şi reapare pe lângă Pere Lachaise, aproape de Jim, în luminosul Paris. E un tunel ritualic, dar în acelaşi timp e o poartă către fericire.

Cuz I love the way you say good morning

And you take me the way I am

Poate din cauza teatrului, poate pentru că aduc în vreun fel anume şi misterios, de multe ori am primit cadou de la persoane dragi: clovni. S-a strâns acasă o frumoasă colecţie de astfel de bufoni, giumbuşlucari, măscărici, ghiduşi şi paiaţe. Mă gândeam că poate aşa sunt, poate aşa mă vede lume şi poate nici nu e rău. Însă acum, de numai câteva clipe, zile, momente, acum mai mult ca oricând înţeleg că sunt un om norocos... un caraghios cu nas roşu, un fericit!
Iar de acum, de nu o fi cu păcat, bucuros aş intra în solda, la curtea unei regine blânde. Aş fi clovn bun, aş plange, aş şti să tac, aş ţine în braţe; aş face astea toate şi câte şi mai câte...

Piesa următoare, e arvună pentru angajare, chiar dacă la prima ascultare am urât-o. Zilele astea însă pe Strada Îngerilor se bate din palme în ritmul copiilor din piesa asta, aşa că e esenţial să o ascultaţi şi să învăţaţi ritmul... nasuri roşii primiţi aici!

...