joi, 6 decembrie 2012

Putana Vecchia

Totul începe cu întrebarea nevinovată, pusă aproape în glumă unui copil de 3 ani şi jumătate, pe numele lui Albert, Maya, Cosmin, Mihnea, sau Medeea. La vârsta aia bunica îl întreabă: ce vrei să fii când o să fii mare!?!

Anul trecut de ziua mea 7000 de kilometri şi un ocean mă separau de bunica. În seara aia eram într-o insulă tropicală, pe treptele unei biserici, singur. Încă mai căutam răspunsul... 

De pe la 3 ani şi jumătate bunica mă lua cu ea peste tot: la piaţă şi la biserică, la cimitir, la spital, în vizită la alte prietene... Cu ea mi-am petrecut cele mai reale zile de vară ale copilăriei, în oraş, ascultând-o pe Madam Elevira pe patul de moarte, lăsând florile luate din grădina lui Madam Vrânceanu la Catedrală şi un acatist la moaştele Sfântului Andrei. Ea m-a dus într-o singură zi pentru prima dată la Biserica Catolică, aia de pe Domnească şi la Sinagoga de pe Bălcescu. 
Biserica Catolică, aia de pe Domnească '06
Mereu eram pe fugă cu ea, între brutăria de pe Radu Negru şi rândul la lapte de la Ialomiţa, de lângă Cămine. Alergam continuu pentru că mereu bunicul aştepta nervos acasă... de fapt de asta mă şi lua cu ea, ca să o acopăr; iar eu o acopeream pentru că îmi plăcea. Îmi plăcea mirosul de tămâie şi formol, bujori puşi pe masă de femei odată frumoase şi relaxarea bunică-mii, felul detaşat în care lua moartea şi viaţa la un loc cu un pahar de coniac. 
Când ajungeam târziu acasă, nu îi spuneam lui bunică-miu că am fost la ghicitoare şi nici că am plâns la înmormântări ale unor oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată. Nu ziceam nimic despre cum am învăţat eu că de fapt sufletul e un abur, că nimeni nu ştie nimic, că tuturor le e frică, că în final toţi plătim, toţi trăim şi murim... democratic fie ortodocşi, catolici, evrei, ţigani, greci, bogaţi sau săraci. Îi spuneam însă că autobuzul a făcut pană. Şi ea cu sufletul ei de femeie uşuratică mă iubea şi se bucura.


Anul ăsta de ziua mea bunica e deja trecută într-o altă lume. 
Totuşi aşa cum m-a învăţat odată, nimic nu e pierdut, pe Domnească o altă bunică îşi poartă nepotul la Catedrală şi la Teatru de Păpuşi.  
Pentru că în sfârşit am înţeles astea şi pentru multe altele, anul ăsta de ziua mea aş fi vrut bunica să fie cu mine, sa mergem într-o plimbare lungă şi grăbită pe malul Oceanului sau prin Ybor City, să vorbim despre fata aia frumoasă şi cuminte cu care m-am plimbat pe la Ialomiţa, sau mai încolo pe Bălcescu, pe lângă Cuza. Despre cât de dragă îmi e şi cum o ţineam de mână, la fel de străns ca pe ea atunci când eram mic, sau cum o bucuram pe frumoasă eu, ca Gheltz pe ea când era mică şi cuminte. 
Dar mai mult ca oricând aş fi vrut să îi răspund întrebării ăleia, smerit şi liniştit ca după o mare încleştare. Aş fi vrut să îi spun că în sfârşit am găsit... că am găsit, şi la fel de important, fără acatiste şi biserici, fără ţigănci cu har şi cuvintele lui Madam Elvira, ei bine nu doar că am găsit, dar în sfârşit am început să şi cred...  

Anul ăsta e primul an când pot să mulţumesc bunicilor şi ţiganilor, evreilor şi frumoasei ăleia, e primul an când sunt cu adevărat liber, când am rost şi destinaţie. 
Anul ăsta e primul an când aş putea să îl iau pe Albert sau Medeea la o primbare lungă şi grăbită şi să vorbim.    

...

9 comentarii:

  1. bunica'mea m-a invatat sa am rabdare.
    incepand cu ea si mai ales cu ea. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Bunica ta e o femeie foarte desteapta si parca a grait din tolba universala a bunnicilor simpatice!

    RăspundețiȘtergere
  3. n-ai intrebat niciodata : *- bunico, de ce n-ai un copil * ???

    RăspundețiȘtergere
  4. :* odata stiu sigur ca o sa o intreb

    RăspundețiȘtergere
  5. bunica mea m-a invatat sa crosetez si sa imi fac cordelute, si sa culeg ¨ciocârti¨ si sa ma ascund...

    ar fi fain sa fim si noi bunici faini :) desi chiar cred ca bunicii(in general, nu vorbim de cazuri tragice) vor fi intotdeauna invaluiti de un val nostalgic, la fel ca si copilaria de altfel :)

    ps. mi-a fost dor sa te citesc >:D<

    RăspundețiȘtergere
  6. tocmai ce o sunasem pe a mea..
    te pup, lipsesti!

    RăspundețiȘtergere
  7. Bunica mea mi-a fost profesoara de canto...si datorita ei am ramas singura din familie care ii mosteneste darul de a canta ...si singura care m-a invatat ca trebuie sa invat carte ca sa ajung om mare! :) frumos text! M-ai facut sa imi amintesc de tot ce a insemnat copilaria mea alaturi de bunica mea...

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc tare de comentarii si de amintirile cu bunici! Stiu bine ca fiecare in parte a fost odatata tanara, frumoasa si s+a gandit ca o sa aiba o nepoata macar cum au fost ele!

    RăspundețiȘtergere
  9. Magistral. Recitesc. Pe lângă mirosuri si senzatii e acea dragoste de viata. Acea nota dominanta a nostalgiei lipsite de regrete.

    RăspundețiȘtergere