Maturător de praf de stele...

La finalul unui an lung. Cel mai lung de până acum. Cel mai lung şi cel mai dur, cel mai plin şi cel mai gol, anul în care am mai câştigat o viaţa, o lume, o dimensiune. Anul în care m-am născut din nou, anul în care "acasă" s-a redefinit. Acel an în care fie şi o bătaie de vânt mă putea dărâma, dar în urmă căruia mă simt vântul însuşi.

Anul în care nu aş fi rezistat fară Piazza Maggiore si poveştile ei, fără Humanitas, fără Sulamita, fără Hand-ul din Iaşi şi Vamă, fără broasca mea dragă, fără planurile scrise în Giardini Marquerita, fără holurile RWTH Aachen, fără Grumăzescu şi ACTIV, fără florile din curtea aia din Vad, fără New Orleans şi Sin City care în sfârşit stau să vină... ei bine fără EA, fără EL, fără EI, chiar dacă fiecare în parte nici măcar nu intuiesc asta!   

2008

Un an la finalul căruia inefabila Fortună, faimoasă Statuie cu flacăra aprinsă, dar mai ales EA, zeiţa tristă a trecutului meu şi regina fericită a viitorului meu, mi-au şoptit simultan cu acelaşi glas suav: Dragul meu, dar tu esti The One!

P.S. Ţara în care trăiesc, e cea mai importantă după Imperiul Roman, mai ales pentru că cei care o formează au ales să îşi mai dea o şansă. 

Mereu în aşteptarea marilor poveşti:  

...

To ancient evenings and distant music

Azi m-am gândit la acasă, la iubire, la ce am lăsat în urmă, la ce am, la ce am pierdut pentru totdeauna. 

Plouă zgomotos şi tragic...

Citesc despre cavaleri medievali... despre cum erau trimişi de acasă pentru a nu împărţi averea cu fratele mai mare. La vârste mici, fraţi le deveneau alţi cavaleri, părinte noul patron, iar bogăţie doar ceea ce obţineau cu sabia. Uşor de înţeles cum au construit Europa, de ce au cucerit Ţara Sfântă. 

Palmieri au puţine crengi, dar mari. Când pică una, zici că e un întreg copac, iar ploia asta nu ajută deloc.

Bunicămea aia care cu Gheltz a murit acum aproape două luni... 3 ani înainte să facă 100! Cred că a dezamăgit pe toată lumea, inclusiv pe ea. Au îngropat-o lângă bunicămiu, chiar dacă eu aş fi adus-o în America, să traiască viaţa veşnică lângă EL.   

Ploaia s-a oprit, iar sticlele de Budweiser s-au aliniat de bătălie pe masa mea, ca floarea cavaleriei franceze... mâine o să fie iarăşi soare, mult soare... ca în Ţara Sfântă!

...

3 caractere

Din 15 mii de caractere ea a ales 3. Doar alea să îi fie tatuate neglijent pe gât, acolo unde părul le poate acoperii de ochii sfredelitori ai unui amic nepoftit şi mai ales, acolo unde aceleaşi păr, strâns cu meşteşug, le poate releva unui flăcău elevat. Trei caractere în cea mai pură cantoneză, mărturie ale dramei adânc îngropate în sufletul ei bine ostoit de dracii cu coarde ai amorului neîmpărtăşit. 

Trei caractere şi pantaloni roz, largi, de asistentă medicală sezonieră, la spitalul municipal din cel mai bogat oraş al coastei cu pricina. Pantaloni ăia răsfrânţi generos peste Nike-urile albe scumpe şi respălate la maşina apartamentului închiriat. Albi ca Dodge-ul pe care îl conduce dintr-un stat în altul, dintre spital şi chirie, dintre barul unde vede playoff-ul şi pizzeria din care îşi cumpăra felia de marqurita încălzită bine.

În fond nimic nu o făcea specială, dincolo de literele alea chinezeşti absurde, măzgălite într-un moment de furie, acolo unde el, din vreme în vreme o muşca plictisit. 

Era o după-amiază de primăvară care aducea, probabil din cauza palmierilor, a vară. Am privit-o cum şi-a plătit cu cardul roz felia de marquerita şi cum sfioasă şi-a desfăcut părul. Cum apoi a urcat în Dodge-ul ei alb şi grăbită a apăsat, cu unul din Nike-uri acceleraţia.
Pentru o clipă eram acolo, în maşina ei, unde sub o pereche de pantaloni roz, de asistentă medicală sezonieră, se ascundeau toate misterele lumii, unde mirosea a pizza şi unde chineza începea să capete sens...       

...