Ghiveciul perfect între kazaciocul slav, peşcheşul otoman şi furculisionul occidental, pe scurt: România, e unul din cele mai idioate locuri de pe pământ. Printr-un joc tragicomic, barza mea m-a basculat tocmai aici; acum nici măcar nu ştiu dacă să o înjur sau să o pup.
în Ţiglina, acum vreo 3 ani |
Ţara asta a mea, strâmbă încă de la croire, e genul de chestie care nici nu te omoară, dar nici nu te lasă să trăieşti. România e ca o o nevastă care sare gardul la vecin, dar când îţi sufleci mânecile să o baţi, contraatacă cu o ciulama perfectă.
Dacă o laşi pentru alte zări, te prinde din urmă şi ajungi să te stafideşti de dorul ei; dacă rămâi ajungi să îţi blestemi zile grele şi afurisite, iar la beţie să îţi alergi plozii prin curte.
În plus ţara asta cretină, e plină de nerozi dominaţi doar de instinct şi nevoi primare. Măi da apare câte unu' care te face să scoţi leafa din buzunar, să o pui pe masă şi să zici: de băut pentru toţi.
Şi mai e ceva, suntem foarte buni, plini de talent şi geniu. Atât doar că asta se aplică pe distanţe scurte, individual şi eventual când suntem în alte părţi ale lumii.
Asta e România mea, cea mai solidă incoerenţă, un profund abces cultural, genetic, istoric, social şi economic. Aşadar o ideală supă primordială pentru excepţie şi excepţional, dar un la fel de arid deşert pentru regulă şi construcţii funcţionale.
Eu însă de mic sunt un patriot... mai ales că ador ciulamaua!
P.S. Îmi tot frământ mintea, pentru că nu mă dumiresc cum naiba primul sfat "afară", spus tot de români e invariabil: să te fereşti de români!.
...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereO descriere complexa!
RăspundețiȘtergereCa multe alte lucruri cu potential toxic, România se administrează în doze mici. si dese :)
RăspundețiȘtergereînjur-o şi apoi pup-o cu foc!
RăspundețiȘtergereDavid am cam disparut de pe net, dar am vazut cum te apropii de ideea asta de Don Quijote! Pare extrem de ofertanta!
RăspundețiȘtergereIncerc sa vin din urma!
Multumesc tare Blue!
A. hai odata sa iei doza aia!
RăspundețiȘtergeredani. uneori imi iese si simultan :D
edu, asta se explica: romanii au talent:))
RăspundețiȘtergeresalut!
eu sunt in afara tarii, si sunt si romanca, si totusi, de mine sa nu te feresti ;)
RăspundețiȘtergerenu stiu sa fac ciulama, dar imi iasa o tocanita de pui cu mamaliga de o sa juri ca ai trait deageaba pana ai gustat-o :P
:)) M-a faci sa rad tare... nu sunt gras, dar sunt gurmand asa ca nici daca as vrea nu as putea sa ma feresc de tine! Si in general nu ma feresc de oameni, de oameni buni!
RăspundețiȘtergereCe pofta imi face tocanita ta... miamiii :))!
ce usor e sa faci cuiva pofta(nu ma refer numai la mancare) cand nu e de fata... poti sa te lauzi la nesfarsit, e foarte probabil sa te creada...
RăspundețiȘtergeresi totusi nu o sa ajunga niciodata sa isi satisfaca pofta aia...
Simt putina tristete, dar nu cred ca se cade! Uite eu cred ca lumea e mica, mica tare si ca in lumea asta oameni buni si mai ales cei ce sunt meniti sa se gaseasca, o vor face... chiar daca numai pentru o tocana de pui!
RăspundețiȘtergerePana atunci ma bucur sa te am aproape fie si asa virtual!
well, U are on topic sentence :
RăspundețiȘtergerebarza, brazda , bursuc.... ghiveci ,ciulama, hazna,.... sooo ;)
cineva zicea ca am fost pusi la o intersectie de drumuri fara indicatoare !
geografia , bate-o vina :(
Ce mari am fi fost noi fara geografie... nelimitati, nemasurati ar spune unii!
RăspundețiȘtergere