Infidelităţi...

Cheltuiesc seara între infidelităţile Doamnei Bovary şi rătăcirile sărmanei Lucy Ashton; cele două mă fac să mă gândesc la fericire, pasiune şi... derizoriu. 

Îmi amintesc o scenă din Casa Domnului Alcibiade când aproape de sfârşitul războiului, stăpânul căminului reuşeşte să obţină un sac de zahăr, amestecat însă cu firicele de cafea. În ciuda faptului că toată familia a pierdut o seara alegând zahărul, prăjitura tot avea să aibă niţel iz amar. 

Chiricuţă prietenul meu zidar şi beţiv de renume, îmi spunea odată că nu are rost să mă chinui, doar să trăiesc clipa; viaţa oricum vine şi oricum trece... iar la final, invariabil totul va avea acelaşi gust de zahăr amestecat cu cafea.

Angela Gheorghiu (Lucy) cântând Regnava del silenzio 
din Lucia di Lammermoor (1835) de Gaetano Donizetti: 

 

...

Ţara mea

Ghiveciul perfect între kazaciocul slav, peşcheşul otoman şi furculisionul occidental, pe scurt: România, e unul din cele mai idioate locuri de pe pământ. Printr-un joc tragicomic, barza mea m-a basculat tocmai aici; acum nici măcar nu ştiu dacă să o înjur sau să o pup.

în Ţiglina, acum vreo 3 ani

Ţara asta a mea, strâmbă încă de la croire, e genul de chestie care nici nu te omoară, dar nici nu te lasă să trăieşti. România e ca o o nevastă care sare gardul la vecin, dar când îţi sufleci mânecile să o baţi, contraatacă cu o ciulama perfectă. 

Dacă o laşi pentru alte zări, te prinde din urmă şi ajungi să te stafideşti de dorul ei; dacă rămâi ajungi să îţi blestemi zile grele şi afurisite, iar la beţie să îţi alergi plozii prin curte.  

În plus ţara asta cretină, e plină de nerozi dominaţi doar de instinct şi nevoi primare. Măi da apare câte unu'  care te face să scoţi leafa din buzunar, să o pui pe masă şi să zici: de băut pentru toţi.

Şi mai e ceva, suntem foarte buni, plini de talent şi geniu. Atât doar că asta se aplică  pe distanţe scurte, individual şi eventual când suntem în alte părţi ale lumii. 

 

Asta e România mea, cea mai solidă incoerenţă, un profund abces cultural, genetic, istoric, social şi economic. Aşadar o ideală supă primordială pentru excepţie şi excepţional, dar un la fel de arid deşert pentru regulă şi construcţii funcţionale. 

Eu însă de mic sunt un patriot... mai ales că ador ciulamaua!

P.S. Îmi tot frământ mintea, pentru că nu mă dumiresc cum naiba primul sfat "afară", spus tot de români e invariabil: să te fereşti de români!.

...