E o modă acum să faci printuri ale palmelor și piciorelor și să le agăți pe pereți. Foarte mișto ca un fel de paleo peșteră.
Așa e și anul ăsta 2020 care ne arată măsura a ceea ce am ajuns să fim: ură, ambiție, frică, angoasă, vanitate, simplificare. Dacă știrile ar fi pereții caselor noastre am vedem doar urma palmelor și tălpilor noastre.
Ca într-o poveste polițistă fiecare mânuță, piecare tălpig și piciorog se adaugă ca o dovadă a crimelor pe care le facem zi de zi. Mai întăi am umplut pereți peșterilor cu labele noatre, am umplut apoi copaci și orașele, apele, cerurile și am ajuns să ne putem amprentele pe fețele celorlați, să ni le tatuăm pe piele și mai departe pe suflet.
Am pus și eu palme și piciorușe pe pereți și am votat din frică, am tăiat copaci, am făcut pe alții să plângă și am furat inimi fără să fac ceva cu ele. Mereu am avut însă dreptate și niciodată nu mi-a părut rău. Părerea de rău e o super prostie oricum!
Apocalipsele antice nu încep de regulă cu cataclisme, debutează când omenii îs prea răi și urâți; șfârșitul e apoi doar o consecință a ceea ce oameni sunt. Cum și 2020 e doar o consecință a tot ce am fost până acum.
Sper totuși să conteze că de ceva vreme am făcut pasul în altă direcție și am înțeles să îmi țin măinile acasă. Sper și ca știrile din 2021 să semene mai mult cu ceea ce am devenit nu ceea ce am fost... a nu se înțelege că m-am spălat pe mâini de trecut.
...
