haiawatha.blogspot.com Web analytics

sâmbătă, 7 noiembrie 2020

Escargo

Nu mi-a plăcut niciodată să țin o muiere în frâu. Ce rost? La ce bun băi frate? 
Nu am halit niciodată zidurile. Ce prostie! Ușor de sărit, ușor de șobolonit pe dedesupt! 
Și mi-au plăcut și mai puțin lockdown-urile! Cum e asta că dacă stai acasă virusul stă acasă și el?

De dreapta sau de stânga, de republican sau de democrați, că e țeavă cu oxigen sau șosete pentru Tânărul Domn O, că e escargo sau supă de ceapă fără capac, tot ce e cu dop, cu graniță, cu fundiță la pantofi, ar treuie să fie infinit. Mama lui de Liiceanu cu despre limitele lui: că fără limite nu suntem nimic... uită-te la infinitul iubirii lui B.

VMFA Richmod - Gillis Van Tilborgh the Younger (1660s)
sau gagiul cu telefon mobil în mână 

Cu toții am jucat atât de safe că nu mai găsești infinit zilele astea, nimic nu mai e fără ideologie, nici o gagică fără chiloți, nici o țară fără granițe, nici o pandemie fără Doctor Fauci, intersecție fără semafor sau melc fără cochilie. 

De asta prefer să stau între ai mei 4 pereți, să beau exact o sticlă de vin pe zi... una și atat, să accept chiloții ca pe un dat și telfonul mobil ca pe treptunghiul care mă definește, în forma avansată 60 de secunde un filmuleț pe Tik Tok. 

Departe sunt șiroaiele de vin ale Bologniei, piciorele nesfârșite ale Madamei B în jurul torsoului meu slăbănog, poveștile Iașului, cotlonitele poteci ale Germaniei, nisipurile parșive ale Floridei, curvele Orientului... fără grijă însă: există Tik Tok.



...

marți, 27 octombrie 2020

Ce prostie 20-20

E o modă acum să faci printuri ale palmelor și piciorelor și să le agăți pe pereți. Foarte mișto ca un fel de paleo peșteră.
 
Așa e și anul ăsta 2020 care ne arată măsura a ceea ce am ajuns să fim: ură, ambiție, frică, angoasă, vanitate, simplificare. Dacă știrile ar fi pereții caselor noastre am vedem doar urma palmelor și tălpilor noastre. 
Ca într-o poveste polițistă fiecare mânuță, piecare tălpig și piciorog se adaugă ca o dovadă a crimelor pe care le facem zi de zi. Mai întăi am umplut pereți peșterilor cu labele noatre, am umplut apoi copaci și orașele, apele, cerurile și am ajuns să ne putem amprentele pe fețele celorlați, să ni le tatuăm pe piele și mai departe pe suflet. 
Am pus și eu palme și piciorușe pe pereți și am votat din frică, am tăiat copaci, am făcut pe alții să plângă și am furat inimi fără să fac ceva cu ele. Mereu am avut însă dreptate și niciodată nu mi-a părut rău. Părerea de rău e o super prostie oricum! 

Apocalipsele antice nu încep de regulă cu cataclisme, debutează când omenii îs prea răi și urâți; șfârșitul e apoi doar o consecință a ceea ce oameni sunt. Cum și 2020 e doar o consecință a tot ce am fost până acum.
Sper totuși să conteze că de ceva vreme am făcut pasul în altă direcție și am înțeles să îmi țin măinile acasă. Sper și ca știrile din 2021 să semene mai mult cu ceea ce am devenit nu ceea ce am fost... a nu se înțelege că m-am spălat pe mâini de trecut.   



...