Montaigne Russe

Jersey Shore, sfârşit de septembrie 

Dragă Mişule, 

(răspuns târziu la rândurile de departe I şi II)

We knew that no one was going to do anything for us if we didn't do it on our own. We realized we had magic together. We used to call ourselves "The Two-Headed Monster." We had more power together than apart. We coud do shit.  

(Flea despre el şi Kiedis)

Rolling Stones 1138, 1 septembrie 2011

Zilele astea într-un efort pe cât de straniu pe atât de futil, încerc să înregistrez toamna, să o răpesc şi să o ascund adânc în inimă. Vreau să o am cu toate emoţiile, mirosurile şi atribute ei. De asta uneori umblu pe stradă ţinând ochii închişi, plonjând în toamnă, lăsând-o să mă învăluie, să mă ascundă sub fustele ei lungi şi colorate trist. 

Când în final bogata memorie a toamnei reuşeşte să se amestece cu frageda şi fragila ei realitate, de după un oblon vişiniu mirosul de castane proaspăt coapte începe să îmi atace simţurile, iar şcolarii somnoroşi şi întârziaţi aleargă grăbiţi pe Radu Negru, înspre şcoală. Atunci frunzele uscate pe care păşesc prind viaţă şi ca un covor al lui Aladin, mă poartă pe aleile blânde din Giardini Margherita, unde ceaţa caldă şi dulceagă de pe Lousberg face scut în jurul emoţiilor mele chinuite. 

toamnă germană

După colţ, Casa Veche mă aşteaptă cu perdele trase şi sunet de blues leneş, ca un bar clandestin din Prohibiţie... în clipa următoare mă surprind umblând cu tine vechi prieten, pe Domneasca udată bine; miroase a ploaie şi a tei, iar cafeaua de proiect, aia de 1 leu în pahar de plastic, ca de fiecare dată se varsă pe mâini.

Zilele astea împachetez pentru tropice... curând toamna şi cu atât mai mult iarna vor fi gonite din arhitectura existenţei mele. O vară s-a încheiat, o alta însă stă să înceapă şi simt că într-un fel întorc la spate mâna naturii, o fentez. Poate de aia mai mult ca oricând am senzaţia vie că trăiesc în afara lumii, că sunt un sucit, că ceva e anapoda la mine; nu mă mai satur de toamnă, dar suprim  zilele pănă la zbor cu o bucurie sinceră. 

toamnă italiană

Mă gândesc că într-un fel mereu am trăit în afara lumii, bunul meu amic, în exteriorul unei ordini fireşti; mereu am căutat extravaganţele existenţiale, uneori cu o aparentă plăcere masochistă, însă niciodată minţindu-ne. Încep să cred că poate tocmai asta e magia noastră, forţa noastră e taman suceala neordinară. 

Probabil de la început, de pe la Scaunele şi Gazeta Liceenilor am fost buni în a oferi oamenilor aşezaţi excursii în afara lumii la preţ de 1 leu. Şi ei ne-au urmat entuziaşti de fiecare dată, cu bucuria celor care într-un parc de distracţii se urcă în cel mai nou montagne russe... numai că  totul durează 4 minute. Poate că e bine, poate că e rău, oricum nu o putem lua decât ca pe un dat; aşa se face că zilele astea privesc ploaia ca pe o dezmierdare, ca pe un ultim tango şi continui să împachetez. 

toamnă americană

Spuneai odată că regele odată rege nu se mai poate ascunde, de asta în loc să mă înspăimânt scuip în sân şi asemeni blândei, dar totodată vajnicei noastre Elisabeta Rizea, fac cruce cu limba şi merg înainte. Aşa că în loc de Garden State, curând voi muta circul în Sunshine State! De acolo voi continua alături de tine, chiar dacă câteva mii de kilometri şi un Ocean ne despart, să bat cuie şi să prind şipci în Marel Montaine Russe.

Zâmbesc dragă Mişule, pentru că exact acum, scriindu-ţi, mi-am amintit de funicularul lui Zorba! 

Aşadar suntem bine Domnule!   

Al tău saltimbanc

şi prieten pentru totdeauna,

E. 
 

o piesă de la Domnişoara C. a cărei toamnă spaniolă 
ascunde măcar la fel de multe poveşti şi mistere:

...

On the road again... and again...

"Tu – cel ce ca Ulisse vii acasă - 

ajuns pe prag, priveşte-o clipă-n sus:
Apollo te mai ţine-n marea-i plasă,

Ca pe-un vânat captiv, dar nesupus."

Ştefan Augustin Doinaş - Ulisse

 (from windwhisperer)

Între tânărul care poate orice, care poartă în rucsacul lui bastonul de mareşal şi şarlatanul care păcăleşte viaţa cu o familie palidă şi o carieră banală, se dezvoltă o adâncă malformaţie, un spectaculos efect schizofrenic. Ceva îl face să abandoneze Marea Iubire, Marele Plan şi în general Marele din viaţa sa. Treptat învăţă să funcţioneze cu micile iubiri, micile planuri, micile prietenii şi în general cu jocul mic.

One Shot

În camera mea două lumânări îşi trag ultimele suflări, un ventilator de mărimea unui ghiozdan de şcolar încearcă să răcorească seara, iar o sticlă de vin rose îşi dă obştescul sfârşit. O vară stă să se încheie, bagajele aşteaptă iar să fie făcute şi altor oameni remarcabili urmează să le spun, aşa cum obişnuiam cu Mişu odată: iar de nu ne vom mai revedea, îţi doresc o viaţă minunată înainte...

Cine mai e acum "piele roşie"

Dacă iei în mână un glob pământesc, îl învârţi şi pui la întâmplare degetul pe harta nu ai să dai de un loc unde nu a fost, sau nu este unul din prieteni mei. Şi sunt puţini la număr. Însă sunt pe drum şi încă mai poartă în raniţa lor măciuca aia de mareşal, oricât de grea ar fi; continuă să meargă înainte, chiar dacă îmbătrânesc, chiar dacă uneori rămân singuri. 

Toţi au valsat cu schizofrenia, cu tihna, dar în final toţi au reuşi să se elibereze, să mergem mai departe. De aia îi iubesc, de asta prefer să merg asemeni lor înainte, ca un fanatic, cu riscul de a mă risipi, de a pierde şi puţinul agonisit. De asta ei sunt pentru mine extraordinari, iar ceilalţi simpli ordinari. De asta îmi lipsesc atât de mult.

Baletul Maurice Bejart  - "The show must go on" Queen:

 

P.S. Spectaculoaselor tale scrisori bologneze (scrisoarea 1 şi scrisoarea 2) le pregătesc zilele astea dragul meu prieten şi camarad neobosit de drum, un răspuns cumsecade!

...