La melacolie...

Mereu am crezut că timpul rezolvă lucruri. Timpul vindecă răni, ne face să uităm, naşte oportunităţi, aduce noi experienţe, alte chipuri! Timpul permite mereu să o iei de la capăt, să refaci, să îndrepţi şi bineînţeles timpul înţelepţeşte, învaţă, iluminează. 

Zilele astea mi-am amintit de Ionica; ea zicea că timpul de fapt nu aduce nimic bun, el doar trece. Pe atunci părerile ei mă scoteau din sărite şi sincer cred că nici ea nu era foarte comodă cu ele, nu o făceau mai fericită. M-am făcut mare însă şi am ajuns să cred şi eu că timpul de fapt e cea mai parşivă fustă în spatele cărei ne putem ascunde.

foto cu ceas, executată de subsemnatul

Aşteptarea, tergiversarea, amânarea devin treptat cele mai importante argumente ale noastre, scuza perfectă. Am devenit astfel maeştri la a masca capitulări în spatele tărăgănărilor şi fricile cele mai meschine, în spatele păsuirilor nevinovate şi perfect justificabile!

De fapt totul e pe dos: maine nu e nimic, totul e acum! Tot ce avem, tot ce reprezentăm e aici, imposibil de proiectat! Dar ştiu, nimic nu e mai descurajant ca asta! 

Iubita mea însă adoră ceasurile, iar eu încep să nu mai am timp!  

            

 

...