Deștepții Pământului

1. Anul trecut pe vremea asta eram pierdut in Jerusalim. Nițel beat, nițel furios asemeni fraților cruciați îmi căutam sufletul.

2. De unde știu toți să fie cum sunt? La ce școală de a fi cu capul pe umeri au mers și unde lasă prostiile atunci când le lăsa? Pe unde le-au intrat mințile în cap?

Lasă copilăriile băi Haiawatha, e timpul să te puii pe treabă, mi-a zis Jo... acum vreo 15 ani. Prima amintire a une lumi mici care vrea să te facă te facă om mare. Prima flegmă dată de viață cu bună intenție. Om mare nu m-am făcut oricum.

Sleeping Muse la MET

Nu am certitudini, nu știu să sfatuesc și nici nu știu ce e bine. Mă îngrozesc doar lucrurile așezate prea bine, copii prea grași, slujbele prea sigure, nevestele prea cuminți.

Suntem copii haosului și nu înleg de ce vrem să fim dobitoci atât de devreme în viață. 

3. Anul ăsta după o sticlă de Nebbiolo băută sus la cafenea la MET(ropolitan Museum of Art) am plecat să îl caut pe Brancuși. NY e plin de Brancuși la MET, la MoMA, la Guggenheim... L-am găsit pe Brancuși și cred că m-am găsit și pe mine. Mi-am spus că trebuie să merg mai mult anul ăsta. Să o iau la pas și să mă tot duc. Să uit de Jo și de lucrurile prea cuminți... dar nu așa cum frații mei români au uitat de Cumințenia Pământului.

...

Dragnea, Donald și Dodon

Cu Dragnea, Donald și Dodon la putere, recunosc că realitatea devine insuportabilă. De showul grotesc al telejurnalelor nu am decât să îmi dau Brexit în realitatea comodă de pe Netflix, Hullu și Amazon. Acolo măcar jividele sunt ucise de regi curajoși, iar Liderul Lumii Libere nu dansează cazacioc pe muzica Micului Stalin.

Sau poate și mai bine: am să bag nasul și mai adânc în scrierile anticilor. Acolo la Tacitus și Plutarch, la Tuchidides și Polibius se poate învăța că nimic din ceea ce trăim acum nu e în premieră. S-au mai văzut Drăgnii și Donalți și Dodoni  și pe cât de sus s-au cocoțat pe atât de fatală le-a fost căderea.

Urmează ani buni pentru istorici și grei pentru oamenii cumsecade, dar care ireversibil vor avea un sfârșit. Să sperăm că atunci când are să se întâmple vom fi tot aici și de aceiași parte corectă a istoriei.   

Până atunci voi sta refugiat al realității, cu telefonul însă la îndemână. Nu de alta dar unul dintre cei 3 jupâni enumerați mai sus îmi va fi curând Comandant Suprem. 

God Bless America! God Bless Us All!! 

P.S. La bară cu Domnul A., actualmente domiciliat în Anglia, urmând iarăși sfatul anticilor, ne punem pe alergat... la propriu. Cu și fără cauză fugim: 5k, 8k, semi, maratoane. Să ne ținem mintea limpede și trupul verde; sau cum se zice in popor: whatever works! 

...

Piața Traian

When you were here before,

Couldn't look you in the eye...

MMVI
Era fârșit de noiembrie în Iași, aproape de miezul nopții. Câțiva din cei mai buni oameni ai locurilor alea, prieteni dragi de altfel se închesuiau într-un colț al anticariatului. Se consuma poezie, povești cu tâlc și vinuri fierte. Eram acolo și simțeam cum viața aștepta să fie luată la dans.
Toți așteptam zăpada. Am luat-o la fugă pe Lăpușneanu spre Piața Traian. Cine ar fi ghicit că alea aveau să fie primele versuri ale poeziei. Și a nins și ne-am îmrățișat.       

MMXIV
South Beach ceva mai târziu, aproape de miezul nopții. Un hobo cânta Creep, noi purtam trandafiri și vrăjeam femei frumoase. Viața dansa cu noi pe Washington Avenue. Știam că nu avea să ningă; în loc de vin fiert serveam Fireball. 
În Iași studențeam, jucam teatru și iubeam. În Miami o grămadă de ani după sugeam de la țâța vieții cu poftă. În numele nostru al tuturor venerabilul domn A. îi bătea obrazul kitchului.  

Țestoșenia Sa  

Rămân un răsfățat al soții. Ca atunci când toată familia, în cap cu bunicămea mă gâdilau și mă pupau pe burta mea de copil dolofan. Din Galați, prin Bologna, Koln și Virginia viața a fost anormal de generoasă. 
Am vrut să înțeleg lumea ca William of Baskerville, să mă pierd în ea ca Panait Istrati și să o călăresc ca Zorba. Mulți ani pe drum, drum mare cât un ocean și planul încă ține.

O puzderie de momente fabuloase și oameni incredibili s-au adunat ca în salba unei țigăci. Și măcar pentru asta al dracului să fiu dacă mă opresc. De asta îs încă aici; cuiva trebuie să mă confesez. 

...

La sud de graniţă

O căruţă de idei şi nici un chef să le mai vând uşor! Am devenit un pesimist în limba noastră şi fericit în limbi străine! Albert îmi spune pe Skype: OPEN THE DOOR, iar ei toţi se mărită în statusurile de facebook. 

În babilonul perfect, printre renegaţi şi regăsiţi, îmi recâştic la pas umanitatea, libertatea şi liniştea. Sunt iarăşi Haiawatha!

 

...

Rătăcituri

o plajă în sud-vestul Floridei, mijloc de septembrie tropical

 Preţiosul meu Camarad,

Some people claim that there's a woman to blame

But I know it's nobody's fault

Sunt momente când doar mimez, când drumul către sud e de fapt o dureroasă rătăcire. Clipe când privind în urmă, realizez că am mers atât de mult, încât că am ieşit de pe hartă. Iar ăsta e de fapt unul din acele momente, în care după ce am acceptat competiţia cu seriozitatea unui corsar de performanţă, realizez că am rămas singur, pe mare. Rămâne acum fie să abandonez, or să mă las înecat de primul val, asemeni colegilor competitori, fie aşa cum am să şi fac: să tot ţin sudul. Speranţa e că la un moment dat farul vreunei insule răsfăţate de soare şi populate de oameni buni, are să îmi facă cu ochiul.

Juan Ponce de Leon '12

Până atunci mimez şi fac asta cu o voluptate care mă surprinde. Discut vasăzică galant cu târfe notorii despre morală şi virtuţi, pentru ca la despărţire să le sărut mâinile, deloc străine de proeminenţele omeneşti, cu vârful buzelor mele delicate. Ba mai şi aduc sfioase completări unor găunoase argumentaţii, susţinute de oameni putrezi de bogaţi şi măcinaţi de rotirea în gol a ideilor puţine. Cultiv vasăzică o societate rafinată, care mă propulsează în sus cu graţia şi uşurinţa moravurilor ei... Muzica e tare, fustele scurte, se poartă dungile, a se vedea aici influenţa temei marinăreşti, iar acul busolei se învărte ca un bezmetic. Ştiu bine însă că multe din lucrurile astea nu îţi sunt nicidecum străine.
Dacă nu aş fi avut mereu în nări mirosul de cogniac vechi şi plajă fierbinte, la un loc cu vocile alea vechi din galena telefonului, voci care iarăşi nu te stingheresc, cu siguranţă că aş fi rătăcit la infinit într-un labirint al succesului facil, continuat probabil într-un naufragiu prematur cântat de sirene ştoarfe. De fapt Mishule, ideile puţine pe care le detest la alţii, tot alea m-au şi ţinut viu, întreg...

Sanibel Island  '12

Mi-am imaginat mereu că fiind pe mare Columb nu avea de fapt idee unde ar fi capătul... ţinea vestul şi în timp ce toţi îi cereau să se întoarcă, el tot privea acul turbat al busolei. Iar când toţi ceilalţi erau disperaţi, prima pişcătură de ţânţar şi prima pasăre, primele mirosuri de flori şi vântul care aducea nisipul fierbinte de pe plajele din caraibe, l-au făcut să nu abandoneze. Aşa cred eu că s-a născut America, olfactiv, senzorial mai întâi, din instinctul de a-ţi urma al 6-lea simţ...                

Aşadar cap-compas sud! Iar dacă ar fi să tot rătăcesc mai degrabă o fac în mările calde, cu un ochi hodinit pe teme marinăreşti şi cu altul aşteptând strălucirea unui far ce dacă nu se vede deja, cu siguranţa are să o facă curând! Ca harababura asta plutitoare să fie completă, tu mai lipseşti amice, tu şi ale tale înţelepte sfaturi de rătăcire, rostite prin valuri de tutun bun!

Cu drag,

credinciosul tău amic, mereu ţinând sudul

H.

P.S. Ea tocmai ce a descoperit voluptatea unui Courvoisier cu gheaţă şi asta sub atenta mea supraveghere; în plus cu sacoul ei culoare oceanului furios, tinde către rangul unui serios ofiţer de punte.        

...

3 caractere

Din 15 mii de caractere ea a ales 3. Doar alea să îi fie tatuate neglijent pe gât, acolo unde părul le poate acoperii de ochii sfredelitori ai unui amic nepoftit şi mai ales, acolo unde aceleaşi păr, strâns cu meşteşug, le poate releva unui flăcău elevat. Trei caractere în cea mai pură cantoneză, mărturie ale dramei adânc îngropate în sufletul ei bine ostoit de dracii cu coarde ai amorului neîmpărtăşit. 

Trei caractere şi pantaloni roz, largi, de asistentă medicală sezonieră, la spitalul municipal din cel mai bogat oraş al coastei cu pricina. Pantaloni ăia răsfrânţi generos peste Nike-urile albe scumpe şi respălate la maşina apartamentului închiriat. Albi ca Dodge-ul pe care îl conduce dintr-un stat în altul, dintre spital şi chirie, dintre barul unde vede playoff-ul şi pizzeria din care îşi cumpăra felia de marqurita încălzită bine.

În fond nimic nu o făcea specială, dincolo de literele alea chinezeşti absurde, măzgălite într-un moment de furie, acolo unde el, din vreme în vreme o muşca plictisit. 

Era o după-amiază de primăvară care aducea, probabil din cauza palmierilor, a vară. Am privit-o cum şi-a plătit cu cardul roz felia de marquerita şi cum sfioasă şi-a desfăcut părul. Cum apoi a urcat în Dodge-ul ei alb şi grăbită a apăsat, cu unul din Nike-uri acceleraţia.
Pentru o clipă eram acolo, în maşina ei, unde sub o pereche de pantaloni roz, de asistentă medicală sezonieră, se ascundeau toate misterele lumii, unde mirosea a pizza şi unde chineza începea să capete sens...       

...

Hoţomănii

Priveşte-mă în ochi, mi-a spus, nu înceta nicio clipă să mă priveşti în ochi, altfel nu mă pot opri la timp şi murim.

lui CTP în Copilul Pur 
de către frageda domniţă japoneză Jun Ko

o melodie şterpelită de la Scoifulici:

 

...

Wrong Things

There we understood that our vocation, our true vocation, was to move for eternity along the roads  and seas of the world. Always curious, looking into everything that came before our eyes, sniffing out each corner but only ever faintly - not setting down roots in any land or staying long enough to see the substratum of things; the outer limits would suffice.

Ernesto Che Guevara - "The Motocycle Diaries"

I miss you good old friend, I miss Italy and the way she knew to give herself to us! Sometimes reading you, I even miss myself...
But we both know that the roads, the seas, and even some folks are asking for us. So maybe now it's close again that right time to do, what some flat people might call: wrong things!

thanks to DM:

...

Montaigne Russe

Jersey Shore, sfârşit de septembrie 

Dragă Mişule, 

(răspuns târziu la rândurile de departe I şi II)

We knew that no one was going to do anything for us if we didn't do it on our own. We realized we had magic together. We used to call ourselves "The Two-Headed Monster." We had more power together than apart. We coud do shit.  

(Flea despre el şi Kiedis)

Rolling Stones 1138, 1 septembrie 2011

Zilele astea într-un efort pe cât de straniu pe atât de futil, încerc să înregistrez toamna, să o răpesc şi să o ascund adânc în inimă. Vreau să o am cu toate emoţiile, mirosurile şi atribute ei. De asta uneori umblu pe stradă ţinând ochii închişi, plonjând în toamnă, lăsând-o să mă învăluie, să mă ascundă sub fustele ei lungi şi colorate trist. 

Când în final bogata memorie a toamnei reuşeşte să se amestece cu frageda şi fragila ei realitate, de după un oblon vişiniu mirosul de castane proaspăt coapte începe să îmi atace simţurile, iar şcolarii somnoroşi şi întârziaţi aleargă grăbiţi pe Radu Negru, înspre şcoală. Atunci frunzele uscate pe care păşesc prind viaţă şi ca un covor al lui Aladin, mă poartă pe aleile blânde din Giardini Margherita, unde ceaţa caldă şi dulceagă de pe Lousberg face scut în jurul emoţiilor mele chinuite. 

toamnă germană

După colţ, Casa Veche mă aşteaptă cu perdele trase şi sunet de blues leneş, ca un bar clandestin din Prohibiţie... în clipa următoare mă surprind umblând cu tine vechi prieten, pe Domneasca udată bine; miroase a ploaie şi a tei, iar cafeaua de proiect, aia de 1 leu în pahar de plastic, ca de fiecare dată se varsă pe mâini.

Zilele astea împachetez pentru tropice... curând toamna şi cu atât mai mult iarna vor fi gonite din arhitectura existenţei mele. O vară s-a încheiat, o alta însă stă să înceapă şi simt că într-un fel întorc la spate mâna naturii, o fentez. Poate de aia mai mult ca oricând am senzaţia vie că trăiesc în afara lumii, că sunt un sucit, că ceva e anapoda la mine; nu mă mai satur de toamnă, dar suprim  zilele pănă la zbor cu o bucurie sinceră. 

toamnă italiană

Mă gândesc că într-un fel mereu am trăit în afara lumii, bunul meu amic, în exteriorul unei ordini fireşti; mereu am căutat extravaganţele existenţiale, uneori cu o aparentă plăcere masochistă, însă niciodată minţindu-ne. Încep să cred că poate tocmai asta e magia noastră, forţa noastră e taman suceala neordinară. 

Probabil de la început, de pe la Scaunele şi Gazeta Liceenilor am fost buni în a oferi oamenilor aşezaţi excursii în afara lumii la preţ de 1 leu. Şi ei ne-au urmat entuziaşti de fiecare dată, cu bucuria celor care într-un parc de distracţii se urcă în cel mai nou montagne russe... numai că  totul durează 4 minute. Poate că e bine, poate că e rău, oricum nu o putem lua decât ca pe un dat; aşa se face că zilele astea privesc ploaia ca pe o dezmierdare, ca pe un ultim tango şi continui să împachetez. 

toamnă americană

Spuneai odată că regele odată rege nu se mai poate ascunde, de asta în loc să mă înspăimânt scuip în sân şi asemeni blândei, dar totodată vajnicei noastre Elisabeta Rizea, fac cruce cu limba şi merg înainte. Aşa că în loc de Garden State, curând voi muta circul în Sunshine State! De acolo voi continua alături de tine, chiar dacă câteva mii de kilometri şi un Ocean ne despart, să bat cuie şi să prind şipci în Marel Montaine Russe.

Zâmbesc dragă Mişule, pentru că exact acum, scriindu-ţi, mi-am amintit de funicularul lui Zorba! 

Aşadar suntem bine Domnule!   

Al tău saltimbanc

şi prieten pentru totdeauna,

E. 
 

o piesă de la Domnişoara C. a cărei toamnă spaniolă 
ascunde măcar la fel de multe poveşti şi mistere:

...

On the road again... and again...

"Tu – cel ce ca Ulisse vii acasă - 

ajuns pe prag, priveşte-o clipă-n sus:
Apollo te mai ţine-n marea-i plasă,

Ca pe-un vânat captiv, dar nesupus."

Ştefan Augustin Doinaş - Ulisse

 (from windwhisperer)

Între tânărul care poate orice, care poartă în rucsacul lui bastonul de mareşal şi şarlatanul care păcăleşte viaţa cu o familie palidă şi o carieră banală, se dezvoltă o adâncă malformaţie, un spectaculos efect schizofrenic. Ceva îl face să abandoneze Marea Iubire, Marele Plan şi în general Marele din viaţa sa. Treptat învăţă să funcţioneze cu micile iubiri, micile planuri, micile prietenii şi în general cu jocul mic.

One Shot

În camera mea două lumânări îşi trag ultimele suflări, un ventilator de mărimea unui ghiozdan de şcolar încearcă să răcorească seara, iar o sticlă de vin rose îşi dă obştescul sfârşit. O vară stă să se încheie, bagajele aşteaptă iar să fie făcute şi altor oameni remarcabili urmează să le spun, aşa cum obişnuiam cu Mişu odată: iar de nu ne vom mai revedea, îţi doresc o viaţă minunată înainte...

Cine mai e acum "piele roşie"

Dacă iei în mână un glob pământesc, îl învârţi şi pui la întâmplare degetul pe harta nu ai să dai de un loc unde nu a fost, sau nu este unul din prieteni mei. Şi sunt puţini la număr. Însă sunt pe drum şi încă mai poartă în raniţa lor măciuca aia de mareşal, oricât de grea ar fi; continuă să meargă înainte, chiar dacă îmbătrânesc, chiar dacă uneori rămân singuri. 

Toţi au valsat cu schizofrenia, cu tihna, dar în final toţi au reuşi să se elibereze, să mergem mai departe. De aia îi iubesc, de asta prefer să merg asemeni lor înainte, ca un fanatic, cu riscul de a mă risipi, de a pierde şi puţinul agonisit. De asta ei sunt pentru mine extraordinari, iar ceilalţi simpli ordinari. De asta îmi lipsesc atât de mult.

Baletul Maurice Bejart  - "The show must go on" Queen:

 

P.S. Spectaculoaselor tale scrisori bologneze (scrisoarea 1 şi scrisoarea 2) le pregătesc zilele astea dragul meu prieten şi camarad neobosit de drum, un răspuns cumsecade!

...

Mesecina

Când eram în Germania mi se spunea că par rus. Când eram în Italia mi se spunea că par brazilian. Când sunt aici mi se spune că par, ce să vezi: italian.

Astăzi la muncă cântat Mesecina cu o bulgăroaică şi o macedoneancă. Amintit de sârboaică şi de bosniacă, de Jo, dar mai ales de petrecerile din liceu. Vorbit despre Emir Kusturica şi Kazantzakis, pomenit de Nostalghia. 

Una peste alta zilele astea redescoperit balcanii profunzi, tristeţea neserioasă, angoasa, dragostea violentă, sictirul, furia bucuroasă, inima uşoară...

Nu ştiu cât de mult am fost vreodată român, dar mereu am ştiut că sunt din Balcani, din locul ăla aproape de Mediterana, de Corcovado şi Dumnezeu!

P.S. Actualmente tratez sănătosul dor de Balcani cu bere americană!

O piesă de Vamă şi "Hand" de la cea mai tânără colegă de blogosferă şi prietenă dani.

 

...

Nu se mai poate!

Mereu am avut un dinte împotriva interzicerilor de tot felul, mai ales când acestea îmi pun la îndoială discernământul, sau calitatea alegerilor. Chiar şi în Ţara Tuturor Posibilităţilor anumite asemenea restricţii mă fac să mă crucesc şi să mă declar nesatisfăcut de justificările care le-au activat. Două în mod special mă calcă pe nervi:   

Prima restricţie: alcoolul în spaţii publice este interzis tinerilor sub 21 de ani

Ori cum spune plină de năduf Sarah (îmi place numele ăsta şi trebuia să îl scriu aici) până la 21 în US poţi să conduci maşină, poţi să te măriţi, să faci copil, poţi să îţi cumperi arme, să faci stripteas şi să joci în filme XXX, ba poţi chiar să mergi la război, dar nici în ruptul capului nu ai dreptul să bei. A se nota că Sarah are 19 şi nu a spus chiar "ruptul capului".

Să nu bei e una, dar legea atrage o serie întreagă de alte limitări, nu poţi intra într-un club unde se consumă alcool, deci mai pe nicăieri, nu poţi lucra într-un bar, restaurant etc. Numai tânăr de 19 sa nu fii... şi fără ID fals!

Briant Park (6ave/42st)

A doua restricţie (pot paria că e preferata Mishului meu): fumatul în parcurile publice este interzisă

Deocamdată numai în New York; sună de parcă nu ar fi suficient. A se nota că nu sunt fumător.
Poate începe o discuţie lungă şi aprinsă pe tema asta, aşa cum de regulă purtam cu dragii mei prieteni de cealaltă parte a Oceanului. Ce m-a enervat însă a fost tocmai forma shic şi plină de grija la adresa sănătăţii şi stării mele de bine, în care mi s-a prezentat interzisul fumatului: acesta este un parc în care mirosul florilor nu va mai fi viciat de cel al ţigărilor.

Dacă aşa salvăm planeta şi trăim mai fericiţi, e bine! Însă eu cred că aşa doar pierdem vremea şi intenţionat sau nu, atenţia noastră este mutată pe subiecte false!

...

4 iulie

Magazinul meu preferat e în sărbătoare:

...

Profesorul T.

Profesorul T. spunea odată că important în viaţă e să găseşti locul ăla perfect care te aştepta dinainte să apari şi pe care îl visai dinainte să îl cunoşti. De fapt, după ce descoperi spaţiul acela totul e floare la ureche. 

Asemeni tuturor oamenilor buni Profesorul T. a trait frumos şi a dispărut repede, zic eu cu un zâmbet mare pe faţă, unul greu de înţeles. 

Dialogurile în Democraţie ale ACTIV-ului: Stelian Tănase şi Sergiu Tofan (mai 2009)

Şi probabil multe se pot spune despre ce înseamnă să fii în locul potrivit, mai ales într-un moment optim... dar iarăşi probabil nu există locuri bune, cum nu există nici locuri rele. Există însă decizii şi alegeri, unele asumate, altele luate tocmai de indecizie şi unele pur şi simplu vinovate şi păguboase. 

Aşa se face că o grămadă de oameni minunaţi se prăpădesc fie şi pentru că trăiesc sub limitele lor, într-un spaţiu care le interzice întâlnirea fie şi numai mentală, dintre visul cu ochi deschişi şi niscavai realitate. Ori cum ar spune cineva bun şi cuminte, ştiu o mulţime de oameni care fac disociere cognitivă de dimineaţă până seara... cei mai mulţi probabil fără ruşine chiar şi noaptea, mai ales în pat.    

Ei bine mereu am păstrat aproape vorbele profesorului T. şi mereu am ştiut că nu mă pot opri... oricât de scump ar fi preţul, oricât de singur ai impresia că rămâi uneori, oricât de tare ar durea. Ştiu dintotdeauna că vine un anume val pe care te poţi ridica, poţi să te ţii în picioare pe placă şi poţi în sfârşit surfa; şi e bine să fii pregătit pentru el.
De fapt atât aş spune în completarea ideii Profesorului T.: împlinirea nu  ţine atât de găsirea unui loc perfect, cât despre îmblânzirea unui val sălbatic, unul care te va purta unde imaginaţia abia se poate chiorî... de asta prima mea mare achiziţie va fi placa de surf.

 

...

Missing

În traiectoria oricărui om întreg vine un moment în care trebuie să meargă în pădure, în peşteră, pe mare... Are de trecut o linie şi nu poate face asta decât singur; asta pentru a reveni mai apoi întreg, gata de luptă. E o călătorie spirituală, o anume cale pe care trebuie să păşească şi să o urmeze până la capăt. Însă mai mult decât o rătăcire, totul devine aici o împlinire, o ieşire de cocon, o deschidere de aripi. E clipa dintre cristalizarea proiectului şi începutul marilor poveşti.

Probabil de asta un gând bun îmi flutură prin minte acum şi o inimă uşoară îmi atârnă prin piept. Lucrurile se arată simple, răspunsurile la îndemână, iar rezolvările după colţ. Uneori câte o trompetă mai purie îmi umple seara, iar norii se risipesc dezvelind harta stelelor. În plus, e mereu Oceanul care îmi şopteşte că de acum nu am de ce să mă mai tem.

...

Nu ştiu să spun adio...

Am auzit că atunci când pleci din pârnaie spui adio şi niciodată la revedere.  

Las celula mea tapetată de cărţi şi trandafirii înfloriţi din curte, las cei mai frumoşi oameni din oraşul ăsta trist, fanatici gata să îşi fărâme oasele pe scenă, las  nopţi lungi de aşteptare şi visare, las tangouri leneşe şi multe poveşti.

Câţiva frumoşi fanatici (din Sulamita)

Le las pe toate şi se presupune că ar trebui să le pot spune adio, însă nu o pot face decât furişându-mă din aşternuturi dimineaţa şi lăsând pe pat un bileţel gol. Probabil laşitatea şi instinctul de conservare e mai puternic în situaţiile astea. Nu sunt deloc demn în plecări, nu am fost deloc bun la asta şi e cam târziu să încep să învăţ acum. 

Un spectacol s-a încheiat, un altul stă să înceapă! Singurul gând care mă mai consolează e că de acum în trei zile voi înota în ocean! Călătoria continuă!

Pe curând!       

...

Pursuit of happiness

"All men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness"

United States Declaration of Independence

Primii oameni care s-au gândit să nu mai hoinărească, să cultive plante şi să construiască un bordei durabil, au trăit în neolitic acum aproape 10.000 de ani; omul avea însă în spate alte 2 milioane de ani de existenţă nomadă.

Aşa a început perioada pasivă a existenţei noastre, care ne-a învăţat să aşteptăm ploaie pentru recoltă, să construim garduri şi să lăsăm fiarelor sălbăticia. Şi probabil a fost bine, având în vedere că eu mă găsesc acum tolănit în pat, tastându-vă şi bând Coca-Cola rece.    

Însă tot atunci am început să avem ceva de pierdut. Instinctele care ne ajutau să prindem mistreţi cu suliţa au anchilozat, iar mentalul nostru s-a fixat geografic. Şi asta mai ales din vina lucruri neînsemnate, imposibil te pus în căruţă, în desagă, de purtat cu noi. De pe atunci am început să trăim cu obsesia statorniciei, a căminului, a punctelor imobile. Atunci angoasa a picat între noi ca o nicovală.

Însă 2 milioane de ani nu se pot şterge cu buretele şi de asta uneori ne apucăm violent să dărâmăm, să risipim, să alergăm. Asta noi oameni moderni chemăm: libertate. 

De notat este că practicată cu metodă şi pe termen lung, în condiţii optime, libertatea asta poate deveni fericire, sau oricum e un indicator bun al ei.

Aşadar, antropologic vorbind, subsemnatul e pe cale să reînnoade legătura cu cei 2 milioane de ani de tradiţie, riscând inconştient să fie fericit!

de la şefa de camin G şi bună colegă Ela:

 

...

Vor fi beţii de rouă se va dansa cadril

Galaţi, pe graniţa Imperiului 

Bunule A.

Citeam zilele astea că beduinii atunci când atacă deşertul şi nesfârşitele lui dune, consumă mare parte din apă şi provizii în primele zile. Astfel, fiecare prima etapă a unei călătorii e o adevărată sărbătoare, în timp ce finalul mereu vine ca o zdravănă încercare a simţurilor şi minţii.    

Aşa e şi cu marile aventuri, marile întreprinderi, cu poveştile care contează; sau măcar aşa ar trebuii. Fără să ne gândim la furtunile de nisip, la fierbinţeala zilei şi la pericolele nopţilor ce au să vină, începuturile ar trebui sărbătorite fie şi pentru că se petrec. Dacă inima e uşoară, dacă sunt insomnii, dacă e încredere oarbă în acel ceva, uneori până la harţă cu ăla care ne-ar contrazice şi dacă simţim entuziasmul copilăresc, cred că merită  deschisă şampania. Oricum vom ajunge la oază, va fi şi greu, multe se vor întâmpla, însă toate în final îşi vor găsi răzbunarea în gustul fabulos de curmală şi în paharul de Coca-Cola cu gheaţă.

Acum când prima şampanie s-a deschis şi când o a doua urmează, îmi amintesc un vers; unul care tapeta pereţii casei noastre de pe Via degli Angeli: Vor fi beţii de rouă se va dansa cadril!

Ed.

iar de la Adina:

 

...

Egal - Egal

Cred că adevăratele confirmări le poţi avea doar între egali. Poţi construi doar împreună cu ei şi mai departe, nu poţi iubi altceva decât un egal. Poţi străluci, poţi sparge carapacea, te poţi împlini doar având de mână cu un egal. De asemenea, nu poţi fi egal cu tine până nu eşti egal cu iubitul, prietenul, colegul. 

Ei bine de asta cred că fericirea e imposibilă fără egali. Atât doar că în lume sunt puţini şi greu de găsit; probabil de asta şi fericirea e atât de greu de atins. Dar  tocmai de asta cred că merită căutaţi!

Eu unul nu am încetat o clipă să îi caut; asta chiar dacă sentimentul e uneori că la fiecare nou descoperit, alţi doi pică. Pe unii eu chiar îi ştiu, dar ei nu vor să recunoască şi se complac în inegalitate. Eu continui să le ţip în faţă, chiar dacă ei mă urăsc sincer pentru asta. De asta uneori nu am încotro şi las unii egali în urmă.  

Şi ca să fiu mai aplicat, de asta cred că aţi citit asta şi altele de aici şi de asta vă citesc şi eu;  pentru că undeva adânc rezonăm. Şi mai mult, probabil de asta şi scriem aici; pentru ca în final, fie şi numai în infinitul spaţiu virtual: să ne putem auzi şi în final să ne putem regăsi.

o piesă de la o tănără domnişoară pe care o cunosc doar virtual:

 

...

Lucruri mici

Fericirea a stat mereu în lucrurile mici... invizibile de fapt: hormoni, neuroni, testosteron şi adrenalină. Ei bine, zilele astea vreau să nu rămân corigent la niciuna din materiile astea! Zilele astea vreau să lucrez pe brânci la alchimie şi beţie!

primita de la Teona (adică Scoifulici)

În plus, tânjesc după o cafteală pe cinste cu un mardeiaş, cu vreo jigodie de prin Regat!

Zilele astea asemeni regilor barbari, e cazul să mă întorc de la luptă: pe scut sau sub scut!! Zilele astea, mai mult decât Lacrimi şi sfinţi, se cade să fie Blod, Sugar, Sex Magik.
Şi să nu îmi spuneţi mie Haiawatha dacă nu o fi aşa... 

 

...